spot_imgspot_img
7 C
Vaslui
20-apr.-2024

Suspect de Covid, dar tratat cu indiferentã: bãrbatul era negativ, dar a murit dupã 28 de ore!

- Advertisement -
Gică Pavel

FAMILIA PACIENTULUI MORT LA HUȘI, ACUZAȚII GRAVE!

DOCUMENT… Ies la ivealã detalii despre moartea bãrbatului de 44 de ani, din Gãgesti, internat pentru o rãcealã la Spitalul Husi, dar mort dupã numai 28 de ore! „Biletul de externare”, document în care se mentioneazã repere din modul cum a fost tratat omul, aratã faptul cã, de cum l-au vãzut la CPU, medicii Spitalului Husi nu au stat pe gânduri prea mult si l-au considerat drept „suspect de Covid-19”. „Poate gresim, dar dacã l-au considerat Covid, nu ne mirãm cã a fost dus într-un salon si lãsat acolo pânã a venit rezultatul la Covid, care, ghinion, a venit negativ, dar dupã ce pacientul murise. Probabil, dacã era tratat din primul minut de rãcealã, sã îi facã o razã la plãmâni, sã îl punã pe la aparate, cã doar suntem în 2020 si, teoretic, avem aparate medicale, ca sã stim ce boalã au, de fapt, pacientii care se mai întâmplã sã mai si moarã, Gicã ar fi trãit”, spun, cu amãrãciune, rudele defunctului.

Moartea lui Gicã Pavel, de la Gãgesti, bãrbatul de 44 de ani, internat în seara de 12 octombrie la Spitalul municipal Husi si mort dupã 28 de ore de spitalizare, a stârnit reactii neasteptate în rândul celor care se gândesc serios la faptul cã, oricum ar fi, într-o zi si ei vor avea nevoie de vreun tratament la spital. „Când auzi de asemenea cazuri, nu poti sã te gândesti decât cã azi, mâine sau poimâine, trebuie sã ajungi si tu pe mâna acestor cadre medicale. Si ce faci? Te gândesti, oare se va uita cineva la mine? Gicã a sunat acasã cu douã ore înainte de a muri, dovadã sunt convorbirile telefonice, în care a spus, sãracul om, cã nu mai poate, cã nimeni nu îi face nimic la spital, cã e lãsat în salon, se înãdusã si îl înteapã foarte tare în spate. A murit la miezul noptii, asa cum a spus la telefon. Ce garantie am eu sau altul cã nu vom pãti la fel?”, spun, pesimiste, rudele încã afectate de moartea bãrbatului de numai 44 de ani.

„Am mai putea recunoaste un adevãr-cheie: Gicã nu avea asigurare de sãnãtate. De asta oare nu s-a uitat nimeni la el?”

Rudele au obtinut „biletul de externare”, în care este trecutã epicriza în acest caz. Asa aflã familia cã medicul care l-a vãzut la CPU îl interneazã pe Gicã Pavel direct pentru „suspiciune de infectie cu virusul Sars-CoV-2. I se recolteazã testul în acest sens, în CPU, iar starea din acel moment a pacientului este descrisã în felul urmãtor: „stare generalã stabilã, usor agitat, prezentând simptomatologie de virozã respiratorie. „Acum, noi, sã recunoastem, nu suntem doctori. Nu ne pricepem, dar întrebãm: dacã el a fost considerat un caz de virozã respiratorie, suspect de Covid, se explicã sau nu se explicã de ce a fost lãsat în salon, la ATI sau pe unde i-or fi dat un pat, cu un algocalmin sau ce i-au dat, dacã i-au dat? Poate cã au crezut cã nu e vreun caz grav… Nu toti avem Covid si iatã cã se mai poate muri si de la o banalã virozã respiratorie, dacã nu se intervine rapid. Noi întrebãm: o razã la plãmâni, în cele 28 de ore cât a stat în spitalul Husi i s-a fãcut lui Gicã sau nu? Sau s-a stat în asteptarea rezultatului Covid, cu speranta cã va fi trimis repede la Bârlad si gata? Repet, nu stim, nu ne pricepem, nu suntem doctori, dar întrebãm, cãci salariile medicilor din bani publici, nu sunt date degeaba. Sunt date ca sã trateze toti oamenii, sãraci, bogati, prosti ca noi sau destepti ca ei. Uitati-vã pe biletul de externare, scrie sau nu scrie cã la internare, Gicã era într-o stare stabilã, cu simptome de virozã respiratorie? Si din virozã se moare în 2020?! Uite cã se moare. Am mai putea recunoaste un adevãr-cheie: Gicã nu avea asigurare de sãnãtate. De asta oare nu s-a uitat nimeni la el? Întrebãm, nu dãm cu parul. Si mai întrebãm dacã nu cumva, în România, functioneazã solidaritatea. Si cei care contribuim cu mii si mii de lei, o facem si pentru unul, care, sã spunem, nu are la un moment dat, asigurare?”, întreabã apropiatii defunctului. De mentionat cã, vis-à-vis de acest caz, conducerea Spitalului Husi a fãcut precizarea cã, în urma verificãrilor interne, a rezultat faptul cã medicii au tratat pacientul fãrã gresealã, a fost dus în sectia ATI, însã starea sa s-a înrãutãtit si persoana a decedat. Familia a refuzat pe semnãturã sã fie efectuatã autopsia asupra cadavrului, pentru clarificarea cauzelor care au dus la deces, medicii intuind cã defunctul ar fi avut, de fapt, o afectiune mult mai gravã la plãmâni, care i-ar fi grãbit sfârsitul.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.