spot_imgspot_img
9.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Societatea Safir întrerupe activitatea abatorului pentru două săptămâni. Conducerea asigură vasluienii că produsele nu sunt infectate

- Advertisement -

REACTIE… In urma infectării cu COVID-19 a peste 60 de angajati ai  abatorului de pui, conducerea societății Safir a luat  decizia de a întrerupe activitatea pentru două săptămâni, perioadă în care se va păstra legătura cu autoritățile sanitare și cu personalul, în vederea monitorizării stării de sănătate. ” Decizia de oprire a activității este una cu impact major asupra firmei, dar s-a considerat necesară pentru creșterea siguranței locului de muncă și reducerea nivelului de stres al angajaților”, se arată în comunicatul remis de societate.

Iată comunicatul integral dat azi publicității de conducerea firmei Safir:
.
„Testarea personalului de pe linia de producție a fost o măsură din proprie inițiativă, luată de conducerea firmei pentru protecția angajaților, și a cărui rezultat a determinat decizia de suspendare a activității de producție pentru două săptămâni. În această perioadă se va păstra legătura cu autoritățile pentru respectarea protocoalelor legale și cu personalul productiv în vederea monitorizării stării de sănătate. Decizia de oprire a activității este una cu impact major asupra firmei dar s-a considerat necesară pentru creșterea siguranței locului de muncă și reducerea nivelului de stres al angajaților. Au avut loc discuții cu reprezentanții salariaților de pe fiecare zonă de lucru și s-a decis de comun acord oprirea abatorizării ca măsură de siguranță pentru a reduce și elimina potențialele pericole și pentru a da posibilitatea fiecărui salariat la o perioadă de recuperare și monitorizare. S-au analizat diferite soluții de continuare a activității, dar impactul asupra personalului a reprezentat argumentul decisiv care a condus la alegerea opririi abatorizării în următoarele două săptămâni. În urma informațiilor apărute în presă se face precizarea că în acest context Safir a implementat încă de la începutul pandemiei măsurile stricte de protecție și distanțare socială concomitent cu măsurile de igienă zilnice.
La nivelul unităților de producție și nu numai, începând cu luna martie, s-au luat o serie de măsuri specifice:
– tot personalul poartă măști de protecție și echipament specific
– spațiile sunt igienizate cu substanțe specifice și verificate
– la intrarea în fiecare unitate se monitorizează temperatura fiecărei persoane și se realizează controlul epidemiologic
– s-au limitat vizitele în cadrul unității iar accesul persoanelor din afară se face
prin aplicarea protocolului de verificare epidemiologică
– pentru că e dificil un control al activităţilor fiecărui angajat după ce părăsește unitatea, angajații au fost instruiți încă de la începutul pandemiei ce comportament să adopte în afara programului
– în cadrul firmei se organizează traininguri săptămânale pentru cunoașterea și aplicarea setului de măsuri de prevenire a răspândirii virusului la nivelul liniilor de producție.
În ceea ce privește magazinele proprii Safir, acestea sunt permanent monitorizate și se dezinfectează cel puțin o dată pe oră suprafețele utilizate de personal și clienți (mânere, cântar, tejghea, mobilier, casă marcat, POS și altele) pentru a preveni contaminarea.
Dorim să comunicăm consumatorilor faptul că produsele Safir sunt realizate în condiții de maximă igienă și siguranță alimentară iar transmiterea virusului nu este posibilă prin intermediul acestora.
În ciuda amplorii pandemiei, până în prezent nu s-a raportat transmiterea COVID-19 prin consumul de alimente. Astfel, după cum se menționează de către Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA)1 – nu există nicio dovadă care să ateste că produsele alimentare reprezintă un risc pentru sănătatea publică în ceea ce privește COVID-19. Principalul mod de transmitere a COVID-19 este de la o persoană la alta, în principal prin stropii respiratorii, pe care persoanele infectate îi răspândesc atunci când strănută, tușesc sau expiră.
La Safir, procesul de producție automatizat limitează atingerea manuală a produselor, liniile de fabricație modernă, automatizată reduc la minim atingerea alimentelor, datorită tehnologiei avansate care asigură un nivel superior de condiții de biosecuritate.
Asemănător altor companii din România, care au înregistrat cazuri de COVID-19 și care își desfășoară activitatea în condiții normale, Safir respectă prevederile legale privind măsurile recomandate de către autorități şi îşi desfăşoară activitatea în continuare pe toate celelalte linii de producţie (preparate, furaj, făină proteică, ferme).”
Conducerea Safir
- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri