Cedarea Basarabiei si Bucovinei (iunie, 1940)
ISTORIE… Confruntãrile la nivelul cel mai înalt între politicieni si ceilalti factori de rãspundere au ajuns la maximã tensiune pe 28 iulie, când se impunea un rãspuns categoric. Carol al II-lea, regele nefericirii noastre, se pierduse cu totul, nu era capabil sã ia o pozitie hotãrâtã si, rusinos pentru un bãrbat, plângea si cãuta alinare tot în bratele Duduii, asa cum singur mãrturiseste cu o naivitate coplesitoare. Conducãtorii politici, divizati în pro si contra rezistentei, nu pot fi învinuiti de lipsã de patriotism. Normal, cei care erau pentru rezistentã, în frunte cu Nicolae Iorga, se rezemau pe valorile nationale românesti, considerau cã e o mare lasitate sã-i pãrãsim pe cei peste 4 milioane de români din teritoriile care urmau sã fie cedate. Cei care erau pentru cedare, aveau dreptatea lor. Cele 40 de divizii românesti aveau efective la jumãtate fatã de cele rusesti, iar înzestrarea lor era deficitarã deoarece se fãcuserã mari afaceri sub pretextul înarmãrii, dar armamentul lipsea în bunã mãsurã, printre altele, celebra „afacere Skoda” în care a fost implicat regele Carol al II-lea si nelipsita Duduie.
Dan Ravaru
Redãm mai jos, ca documente istorice, rãspunsul Guvernului român la ultimatum si duelul mesajelor care au urmat între conducerea României si cea sovieticã. Rãspunsul la ultimatum, 27 iunie 1940: „Guvernul URSS a adresat Guvernului român o notã care a fost remisã la 26 iunie 1940, la ora 10 seara, de cãtre Excelenta sa dl. Molotov, Presedintele Consiliului Comisarilor Poporului a Uniunii Sovietice si Comisar al Poporului pentru Afaceri Strãine, Excelentei Sale, domnul Davidescu, ministrul României la Moscova. Fiind însufletit de aceeasi dorintã ca si Guvernul Sovietic de a vedea rezolvate prin mijloace pacifice, toate chestiunile la care ar putea sã producã o neîntelegere între URSS si România, Guvernul Regal declarã cã este gata sã procedeze imediat si în spiritul cel mai larg la discutiunea amicalã si de comun acord a tuturor propunerilor emanând de la Guvernul sovietic. În consecintã, Guvernul român cere Guvernului sovietic sã binevoiascã a indica locul si data ce doreste sã fixeze în acest scop. De îndatã ce va fi primit un rãspuns din partea Guvernului sovietic, Guvernul român îsi va desemna delegati si nãdãjduieste cã conventiunile ce reprezentau Guvernulu sovietic vor avea ca rezultat sã creeze relatiuni sub formã de întelegere si prietenie între URSS si România”
Rãspunsul sovietic
„Guvernul URSS considerã rãspunsul Guvernului Regal al României din 27 iulie ca imprecis deoarece în rãspuns nu se spune direct cã el primeste propunerea Guvernului sovietic de a-i restitui Barasabia si partea de Nord a Bucovinei. Însã cum ministrul României la Moscova, domnul Davidescu, a explicat cã rãspunsul mentionat al Guvernului Regal al României înseamnã acceptarea la propunerea Guvernului sovietic, Guvernul sovietic, primind aceastã explicatie a domnului Davidescu propune: 1) în decurs de patru zile, începând de la orele 14:00, dupã ora Moscovei, la 28 iulie, sã se evacueze teritoriul Basarabiei si Bucovinei de trupele românesti; 2) trupele sovietice, în acelasi timp, sã ocupe teritoriul Basarabiei si partea de Nord a Bucovinei; 3) în decursul zilei de 28 iulie, trupele sovietice sã ocupe urmãtoarele puncte: Cernãuti, Chisinãu, Cetatea Albã; 4). Guvernul Regal al României sã ia asupra sa, ca rãspundere, în ceea ce priveste pãstrarea si administrarea cãilor ferate a parcurilor de locomotive si vagoane, a podurilor; 5) sã se recunoascã si sã se numeascã o comisie alcãtuitã din reprezentanti ai Guvernului român si URSS, câte 2 pentru fiecare parte pentru lichidarea chestiunilor în litigiu”.
Rãspunsul României – 28 iulie 1940
„Guvernul român, pentru a evita gravele urmãri pe care le-ar avea recurgerea la fortã si deschiderea ostilitãtilor în aceastã parte a Europei, se vede silit sã primeascã conditiunile de evacuare specificate în rãspunsul sovietic. Guvernul român ar dori, totusi, ca termenele de la punctul 1 si 2 sã fie prelungite deoarece evacuarea teritoriilor ar fi foarte greu de adus la îndeplinire în 4 zile din pricina ploilor si inundatilor care au stricat cãile de comunicatie. Comisiunea mixtã instituitã la punctul 5 ar putea discuta si rezolva aceastã chestiune”.
Rãspunsul sovietic – 28 iulie 1940
„Astãzi, la orele 11:00, am remis domnului Molotov rãspunsul guvernului român la nota remisã azi noapte. Domnul Molotov ne-a fãcut cunoscut cã Guvernul sovietic nu poate prelungi termenul începerii ocupãrii. Astãzi, la ora 14:00, trupele sovietice vor începe înaintarea lor pentru a ocupa cele trei orase mentionate în notã: Cernãuti, Chisinãu si Cetatea Albã. Termenele si mãsurile pentru ocuparea restului de teritorii vor putea fi fixate de o Comisiune mixtã. Dacã din motive tehnice ar reiesi necesitatea unei prelungiri de termen, pentru câteva ore, atunci delegatii sovietici sunt împuterniciti sã admitã prelungirile necesare. Delegatii sovietici sunt generalul Koslov si generalul Budinn, drept loc al întâlnirii Guvernul sovietic propune Odesa”.
Una dintre cele mai urâte pagini ale istoriei nationale
În consecintã, marele stat major al Armatei 4 hotãrâste ca pe 28 iulie, ora 04:00, sã se ia mãsuri pentru pregãtirea materialã a retragerii. În aceeasi zi, la ora 07:00, se dau ordine precise pentru trecerea Prutului si organizarea rezistentei pe valea acesteia. De asemenea, hotãrâsc evacuarea elementelor militare si administrative din Cernãuti, evacuare spre Pitara Neamt si Bacãu, din Chisinãu spre Vaslui si Bacãu, din Cetatea Albã spre Brãila. Evacuarea în patru zile era foarte greu de realizat, dar a fost impusã de sovietici pentru a putea ca în paralel sã ocupe teritoriile pãrãsite. Aspectul devenit tragic a fost, însã, interzicerea absolutã pentru militarii români de a trage indiferent de situatii, indiferent de provocãrile la care vor fi supusi dupã cum vom vedea. Dacã românii trãgeau un singur foc de armã, rusii considerau cã aceasta le dã dreptul sã atace peste tot trupele române si sã forteze granitele tãrii. Asa cum au declarat înainte, pe 28 iulie, la orele 14:00, trupele sovietice trec Nistrul prin cinci puncte si ocupã cele mai importante orase basarabene. Totodatã, prin implantarea de diversionisti si teroristi, vor împiedica evacuarea organizatã a administratiei si trupelor românesti. De acum se deschide una dintre cele mai urâte pagini ale istoriei nationale. Minoritarii din Basarabia, desi fuseserã respectati si ocrotiti de Guvenul român, se dovedesc trãdãtori si trec pe fatã în slujba sovieticilor cu care avuseserã legãturi mai înainte, cei mai agresivi vor fi evreii al cãror numãr se ridica la 278.943. S-au organizat adevãrate bande teroriste care provocau mereu pe soldatii români în retragere. Afarã de furnizarea de informatii, minoritarii au trecut la atacuri directe, rupeau epoletii ofiterilor, care trebuiau sã accepte aceastã batjocurã deoarece, dacã s-ar fi apãrat, rusii aveau motiv sã atace armata românã. Pe lângã aceasta, soldatii erau batjocoriti aruncându-se în ei cu diferite obiecte sau erau stropiti cu apã clocotitã si, la fel, nu putea sã rãspundã în niciun fel.
„Mos Codreanu”, un tãran simplu, basarabean, luptãtor pentru Unire
Nicolae Iorga consemna într-un articol intitulat „De ce atâta urã?”: „asa ni se rãsplãteste bunãvointa si toleranta noastrã. Am acceptat acapararea si stãpânirea iudaicã multe decenii si evreimea se rãzbunã în ceasurile grele pe care le trãim”. Un alt aspect al modului necinstit al comportamentului sovietic au fost actiunile de dezarmare a unor unitãti militare românesti, dezarmare însotitã de maltratare a ofiterilor. Au fost si cazuri de militari români rãniti si lãsati sã moarã fãrã nicio îngrijire medicalã. Totodatã, sovieticii au trimis desanturi de parasutisti la principalele puncte de trecere a Prutului. Parasutistii erau însotiti de ofiteri de informatii care verificau pe cei care treceau Prutul si, fãrã sã aibã vreun drept în acest sens, arestau pe intelectuali, pe cei care fãcuserã politicã sau lucraserã în administratie. Între cei arestati a fost si celebrul „mos Codreanu”, un tãran simplu, basarabean, luptãtor pentru Unire, care de 20 ani fusese mereu membru al Senatului României. Majoritatea celor arestati, inclusiv „mos Codreanu”, au fost schimbati dupã numai o sãptãmânã cu sefii comunisti, arestati în 1936, în frunte cu Ana Pauker. Alte drame au fost trãite de soldatii de origine basarabeanã, care trebuiau sã aleagã între respectarea jurãmântului militar pentru România si pãrãsirea familiilor sub ocupatie sovieticã, familii pe care, uneori, nu le vor mai vedea niciodatã. Ca o concluzie a evenimentelor, Guvernul român declara: „prin incidentele provocate de sovietici, la trecerea Prutului de cãtre unitãtile române, se urmãrea gãsirea unui pretext pentru o eventualã agresiune dincolo de râu”. Aceastã atitudine, coroboratã cu misiunea primitã la 25 iulie de Comandamentul Fortelor Aeriene din Frontul de Sud de a lansa trupe aeropurtate în apropierea orasului Târgu Frumos, judetul Iasi, arãta foarte clar intentia URSS de a depãsi Prutul si a ajunge la Siret sau chiar în Carpatii Orientali. Calmul extraordinar si disciplina cu adevãrat militarã i-a împiedicat pe rusi sã gãseascã motive de atac. Au fost ofiteri care, vãzându-se batjocoriti si fiindcã nu trebuie sã rãspundã la provocãri, au preferat spre onoarea lor sã se sinucidã, îndreptându-si pistoalele nu spre civilii care aruncau în ei cu murdãrii, ci spre propriile piepturi. Toate acestea au dus la mari schimbãri politice în România, Carol fiind obligat sã ia legãtura cu unii dintre adversarii sãi, mai târziu sã pãrãseascã tara, iar pe 22 iulie 1941 va începe Rãzboiul pentru eliberarea Basarabiei si a Bucovinei de Nord.