spot_imgspot_img
5.3 C
Vaslui
19-apr.-2024

Pensii nesimtite, de 5.000 de lei, pentru politistii care au cerut pensionarea!

- Advertisement -

VENITURI GRASE…Pensiile pentru militari, politisti si functionari publici cu statut special vor fi calculate în cuantum de 80% din salariu, potrivit unui amendament la proiectul de lege pentru aprobarea OUG 57/2015, sustinut, luni, în plen de senatorul PSD Viorel Arcas. Ce va însemna acest lucru pentru recent pensionatii sefi ai Politiei Judetene? Comisarul-sef Mihai Carp, fostul sef al IPJ, care a avut, în 2014 – anul în care nu a stat internat în spitale -, un salariu de 71.000 de lei, cu o medie de 6.000 de lei pe lunã, ar putea primi o pensie de 4.800 lei, lunar. Surprinzãtor, adjunctul sãu, comisarul-sef Cãtãlin Popa, care si-a depus de curând cererea de pensionare, ar putea primi o pensie mai mare, întrucât si salariul sãu a fost mai mare decât al lui Carp.

Amendamentul sustinut de Arcas prevede cã pensiile se calculeazã în cuantum de 80% din salariu, în timp ce amendamentul adoptat de Comisia pentru buget prevedea 80% din baza de calcul. “Militarii, politistii si functionarii publici cu statut special, cu vechime cumulatã conform art. 3 litera f, de cel putin 25 de ani, beneficiazã la împlinirea vârstei prevãzute de lege de pensie de serviciu în cuantum de 80% din salariu calculat, prevãzut la articolul 28”, este amendamentul adoptat în plenul Senatului. Un alt amendament, adoptat de senatorii din Comisia pentru buget si votat si în plen, prevede cã pensia stabilitã, recalculatã si actualizatã nu poate depãsi cuantumul de 100% din baza de calcul. Proiectul de lege a fost adoptat în plenul Senatului cu 96 de voturi “pentru” si douã abtineri, ceea ce poate însemna cã amendamentul va trece fãrã probleme si de Camera Deputatilor. Un calcul simplu, raportat la veniturile fostilor sefi ai Politiei judetene, aratã cã Mihai Carp, fostul sef de Inspectorat, care a încasat 69.000 de lei, în 2015 – un an marcat de o lungã perioadã în concedii medicale – si 71.000 de lei, în 2014, ar putea primi o pensie de 4.800 de lei, în timp ce Cãtãlin Popa, adjunctul sãu, care a încasat 78.000 de lei, în 2014, si 81.000 de lei, în 2015, cu o medie de 6.700 lei/lunar, ar putea primi o pensie mai mare, de peste 5.000 de lei. Constantin Galescu, care a avut, anul trecut, venituri salariale de 55.000 lei, ca sef al Politiei municipale Vaslui, cu o medie de 4.500 lei/lunã, ar putea primi o pensie de 3.400 de lei, dacã amendamentul trece si de Camera Deputatilor. De la începutul anului, în judetul Vaslui, în jur de 100 de politisti si-au depus dosarele de pensionare.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.