spot_imgspot_img
15.2 C
Vaslui
17-apr.-2024

Pasăre dispărută de 30 ani din România, regăsită în Bihor. Este una dintre marile ţinte ale braconierilor

- Advertisement -

Considerată specie dispărută în România după 1990, dropia a reapărut recent în judeţul Bihor,  în apropierea municipiului Salonta, ba chiar cuibăreşte în zonă, fapt demonstrat de fotografia realizată de un student, considerată de reprezentanţii unei organizaţii de protejare a păsărilor „de însemnătate istorică”. GALERIE FOTO   Fotografia cuibului de dropie a fost realizată de Ioan Matiu jr., student la Medicină veterinară, care a descoperit cuibul întâmplător, în apropierea municipiului Salonta, în timpul unor munci agricole.  „Această fotografie are o însemnătate istorică. Ea dovedeşte cuibăritul unei specii considerate cândva dispărute din România şi, în acelaşi timp, ne arată importanţa muncii pe teren, implicarea localnicilor şi a administraţiilor locale în conservarea naturii, dar şi necesitatea eficientizării programelor de agro-mediu care să ofere plăţi compensatorii atractive pentru fermierii prietenoşi cu dropiile”, se precizează într-un comunicat transmis de reprezentanţii Asociaţiei Milvus Grup, organizaţie specializată pe protejarea păsărilor.

Citeste mai mult: adev.ro/qaomaj

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.