spot_imgspot_img
17.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

O gravidă obeză din Bârlad, refuzată de cinci spitale, ca să nască într-un final la București!

- Advertisement -

DE NECREZUT…  O  tânără gravidă din Bârlad, de 28 de ani, cu obezitate morbidă și foarte multe boli,  a trecut prin toate chinurile, pentru a naște tocmai la București. Femeii i-a venit sorocul pe 14 septembrie, dar pentru că prezenta risc mare la naștere, fiind necesară intervenția chirurgicală (cezariană), s-a solicitat de către medicul obstretician din Bârlad, transferul la un spital superior. Gravida având peste 170 de kilograme și 150 de cm înălțime, a fost considerată un risc pentru cinci spitale superioare celui din Bârlad: Spitalul de Urgența Vaslui, două clinici universitare din Iași, spitalul județean Galați (tot spital universitar), Spitalul Universitar București,pe motiv că, din cauza greutății, nu o ține masa de operatie și prezintă un risc imens la naștere! Spre disperarea medicului obstretician de gardă, s-a făcut transferul la București după șapte ore de purtat discuții telefonice cu cele cinci spitale! ! A fost solicitat ajutorul SAJ Vaslui, pentru ca într-un final să se obțină  acordul Spitalului Pantelimon din București, iar gravida a ajuns cu Ambulanța de la Bârlad în toiul nopții, fiind operată  cu succes! Femeia a născut un copil sănătos, de 3,9 kg, fără complicații.

Cazul unei gravide din Bârlad, cu obezitate morbidă, Maria Magdalena G., este unul  desprins parcă  din filmele de groază. Maria Magdalena a ajuns la spitalul din Bârlad, vineri, 14 septembrie, în travaliu. Femeia are peste 170 dekg, 150 de cm înălțime, fiind diagnosticată cu obezitate morbidă. Medicul obstretician de gardă a consultat-o și a găsit că femeia cu avea tensiune arterială mare, diabet (glicemie foarte mare), insuficiență renală acută, plus faptul că avea 42-43  săptămâni de sarcină, depășind termenul de naștere. Fătul era deja într-o suferință teribilă, așa că s-a pornit o luptă contracontrometru pentru a fi transferată să nască la un spital superior, cel bârlădean neavând competențe pentru așa un caz complex. S-a solicitat transferul la Spitalul Județean Vaslui, dar nu a fost acceptată. „Am sunat la Iași la ambele clinici universitare – Cuza Vodă și Elena Doamna. Toate ne-au refuzat pe motiv că nu au  masă de operație care să țină 180-200 de kg. Am sunat, cu ajutorul DSP Iași și DSP București, la spitalul județean din Galați, nici acolo nu a fost primită, am sunat la Spitalul Universitar din București, nici acolo nu s-a aprobat. ~ntr-un final s-a realizat transferul la Spitalul Pantelimon, unde a fost primită, ei având o masă de operație care ține 480  de kg. Șapte ore de chin pentru mine și pentru femeia în travaliu, existând riscul să moară și ea și copilul! Cinste celor de la Spitalul Pantelimon! Au rezolvat cazul, s-a născut prin cezariană un copil de 3,9 kg. Mama este bine, atât cât poate să fie  de bine după chinurile prin care a trecut ca să nască”, a spus medicul bârlădean obstretician Magda Popescu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.