spot_imgspot_img
8.5 C
Vaslui
19-apr.-2024

ISJ Vaslui așteaptă listele cu vasluienii care vor să se pensioneze sau să rămână în activitate peste vârsta de pensionare

- Advertisement -

ANUNȚ… Cadrele didactice din Vaslui, care vor să se pensioneze sau să rămână în activitate peste vârsta de pensionare, trebuie să-și anunțe opțiunea până la finalul lunii. Acestea trebuie să informeze unitățile de învățământ, care, la rândul lor, vor trebui să înștiințeze Inspectoratul Școlar Județean până pe 29 ianuarie.

Conform Legii privind sistemul unitar de pensii publice,cu modificările și completările ulterioare, condițiile legale de pensionare, luând în calcul limita de vârstă și stagiul de cotizare, sunt: pentru femei, vârsta la ieșirea la pensie, 61 de ani și 8 luni, 31 de ani și 8 luni stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare; pentru bărbați, vârsta la ieșirea la pensie, 65 de ani, 35 de ani stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare. Cadrele didactice titulare, femei, care optează pentru menținerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, beneficiază de toate drepturile personalului didactic titular. „În baza Deciziei Curții Constituționale nr. 387/2018, cadrele didactice titulare, femei, care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (2) lit. a), precum și cadrele didactice, femei, care au avut calitatea de personal didactic de predare titular, reîncadrate în funcția de personal didactic de predare, în anul școlar 2021-2022, cu condiția suspendării pensiei pe durata reîncadrării, care nu împlinesc 65 de ani până la 1 septembrie 2021, pot opta, în scris, fie pentru menținerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, fie pentru pensionarea începând cu 1 septembrie 2021. Opțiunea se adresează, în scris, consiliului de administrație al unității de învățământ în perioada prevăzută în Calendar”, se arată în procedura de pensionare publicată de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.