GHINION… Un bãrbat de 61 de ani, din Bârlad, se zbate între viatã si moarte, dupã ce a avut ghnionul sã-i se facã rãu în stradã! Omul a cãzut din picioare, pe strada Gãrii, pe scãrile unui magazin, nefiind bãgat în seamã de niciun trecãtor! Politistii locali ajunsi repede lângã omul cãzut au anuntat Ambulanta, la 10.39, dar li s-a spus cã nu sunt masini în statie si sã astepte. Bãtrânul de pe stradã, care zãcea la -3 grade Celsius, se fãcea din ce în ce mai alb la fatã, fiind inconstient. Într-un final, dupã 45-50 de minute de la primul apel, a sosit si ambulanta care l-a transportat imediat la spitalul din Bârlad. Bãtrânul este în comã din cauze necunoscute, fiind internat la Neurologie, starea sa fiind foarte gravã, existând totusi suspiciunea unui accident vascular cerebral. Explicatiile celor de la Ambulantã se bat cap în cap cu cele ale Politiei Locale Bârlad. Existã un Ordin al Ministerului Sãnãtãtii în contradictie totalã cu Regulamentul Rutier, astfel cã ambele “tabere” au dreptate. Bârlãdeanul a avut ghinion sã fie la mijloc între toate aceste contradictii.
Un caz iesit din comun s-a petrecut ieri la Bârlad, în plinã stradã. Pe B-dul Primãverii, în zona Gãrii, unui bãrbat i s-a fãcut rãu si a cãzut pe scãrile unui magazin. Omul a stat acolo, nu se stie cât timp, pânã a fost vãzut de directorul Politiei Locale Bârlad, Vasile Rãdoi, care se întorcea la sediul institutiei. A sunat imediat la ofiterul de serviciu sã anunte la 112 cazul si a trimis doi agenti la fata locului, sã ajute cetãteanul cãzut (erau cam 100 de m de la sediu pânã la locul incindentului). Primul apel la Ambulantã s-a fãcut la orele 10.39, dupã cum spun cei doi politistii locali. Numai cã, ghinion! Nu era nicio masinã în statia de ambulantã Bârlad! Dispecerul de la SAJ Vaslui a precizat politistilor locali cã nu au masini deocamdatã si cã trebuie sã astepte. Dupã 25 de minute, politistii au sunat din nou la 112, dar nici de data aceasta n-au avut noroc: ambulantele nu veniserã de la cazurile unde erau plecate. Dar, li s-a recomandat politistilor sã-l transporte ei pe cetãteanul inconstient la spital, lucru cu care politistii n-au fost de acord! “Cum sã-l luãm de acolo? Nu avem voie! Dacã are ceva fracturat, iar noi mai rãu facem, ori dacã moare în masina noastrã, cine rãspunde?”, au spus politistii. Ambulanta a venit într-un final la 11.20, echipajul a ridicat bãtrânul cãzut, l-a dus în ambulantã pentru primul ajutor, iar apoi la spital. Petru Pârlog, de 61 de ani, din Bârlad, a ajuns la CPU la spitalul din Bârlad, iar dupã câteva ore de investigatii, omul fiind în comã de etiologie neprecizatã, a ajuns la Neurologie, fiind suspectat un Atac Vascular Cerebral (AVC). Starea sa este gravã, medicii încã nu se pot pronunta dacã existã sanse de supravietuire.
Explicatiile Politiei Locale si ale Ambulantei se bat cap în cap!
BA…TU! Între Politia Localã Bârlad si SAJ Vaslui a început apoi “meciul”, fiecare aruncând “mingea” în curtea celuilalt. Politia localã explicã ce s-a întâmplat în felul urmãtor: “La orele 10.39 am ajuns la fata locului, colegul meu de la dispecerat anuntând ambulanta. Ulterior am mai sunat si eu, dupã 25 de minute, dar mi s-a spus sã astept. Omul era cãzut, era inconstient, nu putem sti ce are, mi s-a spus sã-l ducem noi la spital, cã nu sunt masini disponibile, dar cum sã-l ducem? Dacã avea coloana fracturatã, omul era cãzut pe scãri, cum sã-l luãm, puteam sã-l omorâm. Cine rãspunde dacã moare în masina noastrã? Au trecut circa 45 – 50 de minute pânã a venit ambulanta si a luat cetãteanul cãzut”, au spus politistii locali care erau la fata locului. Între timp, oamenii care treceau pe lângã cel cãzut, l-au identificat: se numeste Petru Pârlog, are 61 de ani si este din Bârlad. Omul este cunoscut ca si consumator de alcool, dar ultima sa “aparitie” la spital în stare bahicã a fost în 2011, semn cã între timp s-a … lãsat de bãut sau s-a îmbolnãvit. Acum s-ar putea chiar si sã moarã, dupã ce a stat în comã mai bine de o orã, ignorat de cei care treceau pe lângã el, iar ambulanta a venit dupã aproape o orã de la apel….
Legea e de vinã cã la Bârlad nu mai este pic de solidaritate
NU EU, BA TU! Conducerea SAJ Vaslui are si ea o explicatie pentru întârzierea cu care a venit la sesizare. “Da, stim de caz, dar precizãm cã la substatia Bârlad sunt patru ambulante pe turã, iar la apelul fãcut de la Politia Localã Bârlad toate patru erau la cazuri sesizate: o masinã la un copil de trei luni, cu stare febrilã si diaree, o alta la un transfer la Iasi, alta era la Hreasca, la un bãtrân de 66 de ani cu dispnee respiratorie, iar alta era la Ivesti, la un bãrbat de 77 de ani, tot cu dispnee respiratorie. Dar le-am transmis celor de la politia localã sã-l ducã ei la spital, pentru cã existã Ordinul 20121/691/12 decembrie 2008, emis de Ministerul Sãnãtãtii, care precizeazã cã în mod exceptional, când nu existã resurse la Ambulantã, se poate apela la politie, ISU sau pompieri, pentru transportarea bolnavilor la o unitate spitaliceascã. Unii politistii cunosc acest ordin si actioneazã în consecintã, dar cei de la Bârlad de astãzi (ieri- n.r.) nu-l cunosc. Nu-i vina noastrã, am ajuns la caz atunci când am avut posibilitatea”, a explicat dr. Ana Ungureanu, purtãtorul de cuvânt al SAJ Vaslui. Cert este cã, acest caz se constituie ca un semnal de alarmã pentru cei din Minsiterul Sãnãtãtii, care trebuie sã suplimenteze numãrul de masini si personal la SAJ Vaslui!