Halloween-ul si jalnicii sãi imitatori

SÃRBÃTOARE… Au mai rãmas câteva zile pânã la Halloween, sãrbãtoare americanã, celebratã în ultima zi din octombrie si preluatã în ultimii ani si de români. În memoria regretatului etnograf Dan Ravaru, Vremea Nouã republicã unul dintre textele sale în care prezintã istoricul acestei sãrbãtori, precum si motivele pentru care românii nu ar trebui sã se raliaze acestui obicei.

Dacã în majoritatea statisticilor europene, care prezintã aspecte negative, România se aflã pe primele locuri, iar în statisticile referitoare la aspecte pozitive se gãseste, de regulã, la coadã, atunci când vorbim de folclor, etnografie, artã popularã, situatia se prezintã altfel. Într-adevãr, poporul român, aflat de sute de ani în calea migratiilor si mai târziu, beneficiind de traseele culturale dintre Orient si Occident, a creat o spiritualitate oralã, fãrã egal în Europa. Am început sã scriem româneste foarte târziu, la 1521, dar pânã atunci am fost mereu creativi pe toate palierele sociale. A existat o culturã a întregului popor, unitarã, pânã în secolul al XIX-a când, dupã cum observa Mihai Eminescu, a apãrut o divizare între cultura scrisã a pãturilor sociale, cu acces la formele culturale universale, pe când în mediul rural cultura oralã a rãmas preponderentã. Tocmai bogãtia aceasta a creativitãtii populare i-a fãcut pe unii intelectuali români, cu exceptia celor mai importanti, cum au fost Dimitrie Cantemir, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Mircea Eliade, sã acorde mai putinã atentie folclorului, considerat o valoare normalã, care nu mai presupune judecãti de valoare.

Halloween, o zi a mortilor

Actualmente, folclorul difuzat de televiziuni si de posturile de radio, la fel cel performat în cadrul festivalurilor si concursurilor, este, din pãcate, în proportie de 70-80% falsificat. Mult mai bine stã, însã, atunci când este vorba de obiceiuri, acestea prin originalitatea lor permit mai putine intruziuni strãine. Din nefericire, însã, în ultimul timp a apãrut un fenomen cu totul îngrijorãtor. Desi avem o gamã extrem de largã în acest domeniu, de o varietatea coplesitoare, s-au gãsit asa-zisi „progresisti”, care se strãduiesc sã introducã obiceiuri strãine, neglijându-le pe cele românesti si, ceea ce este mai grav, de multe ori aceasta se petrece în lumea scolii. Un exemplu semnificativ este adoptarea Halloween-ului, o manifestare specific americanã, însã rãspânditã în ultimul timp în mai multe tãri. La origine, este vorba de o zi a mortilor, o comemorare a acestora, specificã religiei celtilor si urmasilor directi ai acestora, irlandezii. Stim cã foarte multi irlandezi au emigrat în Statele Unite ale Americii si au contribuit la conturarea unui anumit profil cultural al americanilor. Sãrbãtoarea mortilor („samhain”) la vechii celti s-a transformat într-o paradã a unor costumatii cât mai originale si care teoretic sã inspire teamã. Toate popoarele au astfel de ritualuri în care sunt evocati cei plecati dintre noi. Românii, la Sfântul Andrei, stabilesc legãturi cu lumea de dincolo, cred cã în noaptea respectivã mortii circulã între noi, iar momentul respectiv capãtã mai multe valori, printre care si ghicirea viitorului. La americani, Halloween-ul s-a generalizat si a cãpãtat valori pur comerciale, costumatiile fiind fabricate în serie de anumite firme. Este foarte bine sã cunoastem si acest strãvechi obicei, chiar dacã a cãpãtat forme comerciale, însã în primul rând nu trebuie sã uitãm de noaptea Sfântului Andrei sau de cele 12 zile sacre dintre Crãciun si Boboteazã, când, la fel, mortii se aflã între noi si pentru a nu fi descoperiti folosesc mãstile.

„Fãrã varietate, totul ar fi îngrozitor de trist”

Lumea modernã cunoaste procesul strivitor aproape al globalizãrii, care este aproape realizatã din punct de vedere economic. Este întristãtor faptul cã globalizarea tinde sã se impunã si în mediile culturale sau chiar în creatia popularã, care reprezintã cel mai bine identitatea unui popor. Se impune sã cultivãm cât mai mult ceea ce este al nostru pentru a ne pãstra amprenta nationalã. Frumusetea este definitã între altele si drept unitate în varietate. Fãrã varietate, totul ar fi îngrozitor de trist. Sã ne imaginãm cã toti bãrbatii ar arãta ca Bred Pitt si toate femeile ca Angelina Jolie. Mai întâi, ne gândim ce frumos ar fi, dar imediat ne dãm seama cât de plictisitoare ar fi aceastã unitate a frumusetii. Sã ferim si obiceiurile noastre de ceea ce este strãin, sã nu ajungem ca acelasi obicei sã fie cultivat cu toatã falsitatea de rigoare de la Tokyo pânã la New York. Trebuie sã mai mentionãm un aspect, dacã americanii sau englezii îsi impun obiceiurile în alte tãri, ei nu cultivã obiceiurile altora. De exemplu, noi am ajuns sã cântãm de Anul Nou colinde englezesti, pe când englezii nu cunosc colindele românesti. Înseamnã cã a apãrut un fel de colonialism cultural”.

(Dan Ravaru)