spot_imgspot_img
15.6 C
Vaslui
28-mart.-2024

Firma care a câștigat licitația pentru măști mai are la dispoziție 2 zile pentru a le livra. Tătaru: Dacă nu, reziliem contractul

- Advertisement -

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spune că firma care a câștigat licitația pentru măști sanitare pentru categoriile defavorizate, Naguma Medical Supply, mai are la dispoziție doar două zile pentru a livra întreaga cantitate. În caz contrar, contractul va fi reziliat. Aceasta, în condițiile în care până acum au fost livrate 30 de milioane de măști din totalul de 115 milioane prevăzute în contract.

În două zile ar trebui să fie distribuite măștile. Dacă nu, atunci vom avea o reziliere cu firma cu care avem în acest moment contractul și va veni următoarea firmă”, a spus Tătaru.

Tătaru a spus că perioada de grație pentru firma care a câștigat licitația este 3 septembrie.

Dacă nu avem la acea dată toată cantitatea, trecem la al doilea din cei 11 care au semnat contractul-cadru. Promisiuni am avut de la toate firmele  își vor asuma la timp comandadar nu a fost așa. Dacă acele termene nu se respectă se reziliază acel contract, urmând ca firma care este pe a doua poziție să aducă măștile. Dacă nu, o să ajungem la a treia firmă”, a spus Tătaru la Digi24.

El a adăugat că ieri au fost livrate măștile pentru Botoșani, Harghita și Covasna, plus o diferență de 600.00 de măști în Ilfov, ajungându-se astfel la 15 județe în care au fost livrate măștile prevăzute în contract. …https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/firma-care-a-castigat-licitatia-pentru-masti-mai-are-la-dispozitie-2-zile-pentru-a-le-livra-tataru-daca-nu-reziliem-contractul-1361741

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.