spot_imgspot_img
9.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Elevii vasluieni vor merge la scoalã din toamnã

- Advertisement -

ÎNVÃTÃMÂNT… Scoala va începe pe 14 septembrie, iar elevii vor merge fizic la scoalã. Anuntul a fost fãcut de presedintele României, Klaus Iohannis, care a precizat, însã, cã decizia va fi luatã la nivel local, în functie de trei scenarii care au fost schitate.

„Decizia se descentralizeazã, se tine cont de situatia din localitate, chiar din scoalã”, a spus presedintele. Învãtãmântul online rãmâne o optiune si vine sã completeze procesul educativ acolo unde cursurile nu se pot tine fizic. Bucurestiul se încadreazã în scenariul „verde”, la fel ca majoritatea localitãtilor din România, a precizat presedintele referindu-se la cele trei scenarii (verde, galben, rosu). Numai 50 de localitãti din România s-ar încadra la scenariul rosu în prezent, iar în scenariul „galben”  – câteva sute. „Primul lucru important pentru elevi, pãrinti – pe 14 septembrie începe noul an scolar preuniversitar. Pentru majoritatea elevilor, asta înseamnã cã vor merge efectiv, fizic la scoalã. Pentru a tine cont de impactul pandemiei în fiecare scoalã, în fiecare localitate, au fost elaborate trei scenarii în functie de numãrul de bolnavi din localitate. Aceste criterii sunt mai general valabile nu doar pentru scoli, dar ele vor fi folosite si pentru a evalua impactul pandemiei asupra scolilor” – a anuntat seful statului.

Cele trei scenarii de care vor tine cont autoritãtile

Criteriul de care se tine cont în stabilirea acestor scenarii este numãrul de cazuri noi din ultimele 14 zile la mia de locuitori. Astfel: scenariul verde înseamnã cã în localitatea respectivã e mai putin de o persoanã detectatã cu COVID-19, în ultimele 14 zile; scenariul galben (risc mediu) – între 1 si 3 persoane detectate cu noul coronavirus; scenariul rosu se aplicã unde au apãrut mai mult de trei bolnavi noi în localitatea respectivã, în ultimele 14 zile, la mia de locuitori. În acest scenariu, scoala se închide de tot. Aceste scenarii nu vor fi valabile tot anul scolar, ci se vor actualiza permanent, în functie de situatia epidemiologicã localã. Pentru fiecare judet, Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgentã va lua decizia privind scenariul. „Decizia dacã elevii merg la scoalã sau învatã online se ia pentru fiecare scoalã în parte la nivel de judet, sigur, la propunerea scolii si a Inspectoratului Scolar”, a precizat presedintele.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri