spot_img
spot_img
1.5 C
Vaslui
21-nov.-2024
spot_img
spot_img

Elevii de la LRM, șansa unei pregătiri de top în Germania cu Erasmus+

- Advertisement -

Cu ocazia „Săptămânii europene a competențelor profesionale”, la Liceul „Radu Miron” Vaslui a fost demarată selecția pentru cea de-a doua etapă a proiectului de mobilitate – Formare profesională (VET), Erasmus + nr.2019-1-RO01-KA102-062107 cu titlul „Profesia de asistent medical – garanția promovării și menținerii sănătății ființei umane”. A doua etapă a proiectului este destinată unui număr de 28 de elevi din anii I și II, specializarea Asistent medical generalist, care vor participa la un stagiu de practică-formare profesională (VET) de 3 săptămâni la Centrul de Formare WBS Training AG din orașul Dresda – Germania, în luna iunie 2021.

În „Săptămâna europeană a competențelor profesionale”, cursanții au aflat mai multe informații despre importanța și beneficiile participării la o mobilitate Erasmus și, încurajați fiind de oportunitățile pe care le oferă implicarea într-un astfel de proiect, au decis să își depună candidaturile. Selecția participanților se va desfășura în conformitate cu procedura întocmită de echipa de proiect, procedură care cuprinde o serie de evaluări la modulele de specialitate și la limbile germană și engleză. Astfel, doar cei mai buni elevi, primii 28 din clasament, vor avea șansa de a se pregăti la cele mai înalte standarde și de a obține certificatele Europass Mobility și Zertifikat- WBS TRAINING AG. Menționăm că proiectul „Profesia de asistent medical – garanția promovării și menținerii sănătății ființei umane” are ca obiectiv principal îmbunătățirea competențelor profesionale ale viitorilor asistenți medicali generaliști, în vederea creșterii calității actului medical din unitățile medico-sanitare și îmbunătățirii stării de sănătate a populației. Cu alte cuvinte, în final, de pe urma pregătirii în Dresda a elevilor de la „Radu Miron” va avea de câștigat inclusiv comunitatea locală, prin pacienții care vor ajunge să fie informați și tratați de absolvenții școlii.

Obiectivele proiectului

Obiectivele specifice ale proiectului sunt următoarele: îmbunătățirea competențelor profesionale privind tehnicile moderne de nursing pentru participanți până în iunie 2021; perfecționarea abilităților practice și a competențelor profesionale în domeniul intervențiilor în caz de urgență, prin aplicarea de proceduri și standarde specifice; îmbogățirea portofoliului elevului cu metode și tehnici medicale practice și diversificarea materialelor didactice (ghiduri de nursing bazate pe practica din mobilitate) până în iulie 2021. „Prin acest proiect ne dorim ca elevii școlii noastre să dezvolte abilităţi de utilizare a echipamentelor/tehnologiilor medicale moderne şi eficiente, la nivelul standardelor europene în vigoare, precum şi a instrumentelor la care nu există acces în spitalele judeţului nostru până în iulie 2021. De asemenea, elevii vor obține experienţă de lucru în echipe multiculturale, însușindu-și disciplina și seriozitatea în muncă tipic germană”, a declarat Mirela Muștiuc, directorul Liceului „Radu Miron” Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.