- Advertisement -
DURERE… Curtea Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a fost neîncăpătoare pentru cele peste 200 de persoane care au venit să o conducă pe ultimul drum pe Mihaela Enache, asistenta medicală de la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, care a murit în ultima zi din 2019, după trei săptămâni de comă de gradul IV. Slujba de înmormântare, oficiată de doi preoți, a început la ora 11:00, iar la aceasta au asistat, pe lângă familie, zeci de colegi de serviciu ai asistentei, dar și vecini și persoane care au aflat din presă despre suferința ei. Cu toții, unii mai curajoși, alții mai puțin vocali, au cerut ca asistentei medicale să i se facă dreptate, iar cei care se fac vinovați de moartea ei să fie trași la răspundere.
.
La finalul slujbei, părintele protopop Adrian Chirvasă a spus că în astfel de momente cuvintele nu pot exprima durerea celor care au cunoscut-o pe Mihaela Enache. „Suntem atât de mulți astăzi aici, chiar dacă suntem într-o perioadă în care ne bucurăm de sărbătoarea nașterii Mântuitorului Iisus Hristos. Cu toate acestea, ne-am adunat, cu tristețe în suflet, pentru că pleacă dintre noi doamna Mihaela. Pleacă dintr-o familie tânără, dintr-o familie care avea foarte multă nevoie de ea. Pleacă de lângă oamenii asupra cărora s-a aplecat cu foarte multă grijă și cu o dăruire pe care o întâlnim la cei care intervin în viața celor suferinzi în momentele cele mai grele. Pleacă dintr-un sistem sanitar care are foarte multă nevoie de oameni capabili, oameni care să lucreze nu doar cu mâinile și cu creierul, ci și cu inima și sufletul. ~mi aduc aminte că atunci când mergeam cu ajunul Crăciunului la această familie, adesea doamna Mihaela mă întreba dacă știu persoane care au nevoie de îngrijiri medicale, dacă cunosc bolnavi care nu se mai pot ridica din pat. Și asta pentru că doamna Mihaela nu lucra doar locul de muncă, ci se ocupa să ajungă și la alți oameni, pentru că pe lângă celălalte calități, se vedea și dragostea și pasiunea pentru a-și face treaba cât se poate de bine.(…) Acum nu ne rămâne decât să ne rugăm ca Dumnezeu să-i dăruiască doamnei Mihaela un loc în împărăția cerurilor, să-i ierte păcatele și să-i arate dragostea pe care și ea a arătat-o față de cei pe care i-a îngrijit”. După cuvântarea de final a preotului, familia a dat de pomană pachete celor cunoscuți, apoi cortegiul funerar s-a îndreptat spre Cimitirul Eternitatea, unde Mihaela Enache își va dormi somnul de veci. In momentul când mulțimea a ieșit pe poarta bisericii, mai multe persoane au strigat „dreptate”, cu referire clară la soțul femeii. Acesta este bănuit că ar fi bătut-o în repetate rânduri, inclusiv cu obiecte contondente, până a băgat-o în comă. In acest caz există și suspiciuni de otrăvire, însă cauza morții va fi stabilită rezultatul autopsiei.
- Advertisement -