Doi copii, unul în vârstă de 12 ani şi unul de 14 ani, au murit înecaţi în râul Suceava, pe raza satului Prelipca, într-un loc cu gropi foarte adânci, create în urma săpăturilor efectuate de-a lungul anilor de utilajele balastierelor. Tragedia s-a petrecut sâmbătă după-amiază, în jurul orei 16.00, iar numărul victimelor putea fi mai mare. Un al treilea copil, frate cu unul dintre cei care s-au înecat, s-a salvat cu greutate din râul în care, povestesc localnicii, se formează foarte multe vârtecuşuri.
Clipe de groază: „Valeu, fraţii mei”
Cei trei copii, toţi din Salcea, au plecat sâmbătă pentru a face o baie în râul Suceava. Doi dintre ei, fraţi, iar al treilea, vecin cu primii doi. S-au urcat pe biciclete şi au parcurs câţiva kilometri până în satul vecin, Prelipca, aflat pe malul stâng al râului Suceava. La scurt timp după ce au intrat în apă s-a petrecut tragedia. Neculai Ciubotaru, un localnic, a fost printre primii care au ajuns la faţa locului:
“Probabil au fost prinşi într-un vârtecuş şi nu au mai putut înota. Unul dintre ei s-a prins de o buruiană şi a ieşit la mal, dar ceilalţi doi s-au înecat. Îl auzeam cum răcnea de pe mal
Din păcate, pentru Gabriel Holoşpin, în vârstă de 12 ani, şi Daniel Zaharia, în vârstă de 14 ani, viaţa s-a curmat în mod brusc şi tragic, fără ca cineva să-i poată ajuta. Copilul care s-a salvat, în vârstă de 14 ani, era frate cu Gabriel şi coleg de clasă cu Daniel.