Incepand din 2016, odata cu intrarea in vigoare a noului Cod fiscal, persoanele fizice care nu obtin venituri vor fi obligate sa achite contributia la sistemul public de sanatate (CASS) si sa depuna o declaratie fiscala in acest scop la Agentia Nationala de Administrare Fiscala.
Prevederea nu este neaparat noua, ea exista si in actualul Cod fiscal, dupa cum va atrageam atentia inca din 2012, cand explicam ca persoanele care nu realizeaza venituri intr-un an fiscal au obligatia platii contributiei individuale lunare de asigurari sociale de sanatate pentru a dobandi calitatea de asigurat.
Astfel, potrivit art. 180 din noul Cod fiscal (forma finala, publicata joi in Monitorul Oficial), ele vor datora o contributie lunara de 5,5% din salariul minim brut pe economie. Plata se va efectua trimestrial, pana in data de 25 a fiecarei luni din trimestru, deci termenele vor fi 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie, 25 decembrie). La valoarea actuala a salariului minim brut pe economie, de 1050 de lei, persoanele fizice care nu realizeaza venituri vor fi obligate deci sa plateasca 57, 75 de lei pe luna, ceea ce inseamna 173, 25 de lei in fiecare trimestru.
Cine datoreaza concret CASS, daca nu realizeaza venituri?
Conform dispozitiilor art. 180, vor fi obligati sa plateasca CASS cei care nu realizeaza niciunul dintre veniturile mentionate la art. 155 din noul Cod fiscal, adica:
- salarii,
- pensii,
- indemnizatii de somaj,
- venituri din activitati independente,
- venituri din chirii,
- venituri din activitati agricole sau piscicultura
- indemnizatii de crestere a copilului
- bani din concedii medicale
- ajutoare sociale
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/din-2016-persoanele-fara-venituri-obligate-la-plata-cass_1851016.html#ixzz3uYdCXGsz
Follow us: @realitatea on Twitter