Caz incredibil în instanţele din România

Caz incredibil în instanţele din România. Curtea de Apel Cluj şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie schimbă între ele acelaşi litigiu pe clauze abuzive dintre Banca Comercială Română şi doi clienţi. După ce Tribunalul a lăsat creditul fără dobândă, BCR a vândut creanţa în cauză către propria firmă, Suport Colect, motiv pentru care instanţele nu se hotărăsc cine ar trebui să aibă dreptul/obligaţia să răspundă în faţa legii.

Se ia un contract de creditare în care banca îşi acordă dreptul de a stabili nivelul dobânzii, se introduce o acţiune în instanţă prin care clienţii cer ca mai multe clauze din contract să fie declarate abuzive, se introduce în schemă şi o firmă de recuperare creanţe, deţinută chiar de bancă şi se obţine un proces de lungă durată, în care două instanţe superioare îşi retrimit dosarul de trei ori.

Cum? Citiţi mai jos o nouă filă din istoria relaţiilor dintre clienţi şi băncile din România, via justiţia română.

P.M. şi P.L. au luat un credit de credit ipotecar de 65.000 de lei pe 300 de luni în 2008. BCR acorda la acel moment credite care aveau o dobândă fixă în primul an. Din cel de-al doilea an, rata curentă a dobânzii urma să varieze în funcţie de „dobânda de referinţă variabilă (DRV), care se afişează la sediile BCR” la care se adăuga o marjă de 1,2-1,5 puncte procentuale. Această clauză a permis băncii să controleze costurile creditelor aflate în derulare şi să crească dobânzile, în detrimentul clienţilor, care ar fi beneficiat de scăderi ale ratelor la credite, dacă banca s-ar fi raportat la indicatorii din piaţă.

În cazul celor doi soţi, din Recea, Maramureş, rata a crescut de la 510 euro la 640 de euro, din al doilea an.

Tribunalul elimină din contract dobânda

Clienţii au considerat că este nejustificată creştera ratei lunare şi au dat în judecată banca, în 2010. Potrivit documentelor instanţei, clienţii au refuzat să plătească diferenţa de rată lunară. În august 2010, Tribunalul Maramureş, în temeiul legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, constata că este abuzivă clauza de dobândă şi cea care se referă la comisionul de administrare a creditului, şi decide eliminarea acestora din contract, astfel că acesta ar fi trebuit să continuie fără costuri pentru debitori, în afară de returnarea principalului.

Tribunalul spune că banca nu arată în contract cum variază exact dobânda curentă a creditului şi nu include o definiţie pentru DRV. De asemenea, BCR, potrivit acestei instanţe, a încălcat şi OUG 174/2008, care spune că creditorii sunt obligaţi să folosească referinţele din piaţă (Euribor/Robor/Libor, în funcţie de moneda creditului) pentru calculul variaţiei de dobândă în cazul creditelor ipotecare.

„Conținutul termenului de „dobândă de referință variabilă” nu este lămurit în contractul de credit bancar și nici în anexa la acest contract, denumit condiții generale de creditare.Potrivit OUG nr. 174/2008, formula după care se calculează variația dobânzii trebuie indicată expres în contract, cu precizarea periodicității și/sau condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, iar variația ratei dobânzii trebuie să fie independentă de voința (se înțelege, arbitrară) a furnizorului de servicii financiare și să fie raportată la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, menționați în contract.

La punctul 2.10 lit. a. din condițiile generale de creditare, banca a menționat că dobânda se poate modifica, fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul de creditare, însă noțiunea de „al resurselor de creditare”, de care depinde nivelul dobânzii variabile, nu este definită, ceea ce face imposibilă, pentru împrumutat, orice verificare transparentă în calculele făcute de bancă”, se arată în motivarea instanţei.

Astfel, faptul că Banca nu precizează în contract cum se calculează DRV, „face din clauza generală o clauză impusă, nenegociată și, pe cale de consecință, abuzivă”, iar „în lipsa transparenței privind calculul dobânzii de referință, orice modificare a nivelului dobânzii putând fi considerată o modificare unilaterală a contractului”, spune instanţa.

Banca îşi sie însăşi vinde creditul

După decizia Tribunalului, în decembrie 2010, BCR a cedat creditul către Suport Colect, o firmă de recuperare creanţe deţinută chiar de către bancă, motivând că clienţii au acumulat debite restante de 3.700 de euro (sumă rezultată din diferenţa de neplătită la ratele lunare şi penalităţi) şi a atacat sentinţa cu apel, în februarie 2011, la Curtea de Apel Cluj, prin avocaţii de la Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen. Această vânzare a dus la întârzierea acordării unei soluţii finale în litigiu, aşa cum vom vedea mai jos.

Banca invocă faptul că Tribunalul a comis grave erori în interpretarea legii şi că „punerea în executare a sentinţei fondului duce la o situaţie absolut inacceptabilă, în contextul în care, prin dispoziţiile date, se ajunge în situaţia în care reclamanţii nu mai datorează deloc dobândă”.

De asemenea, BCR, deşi face apel în nume propriu, invocă „excepția lipsei de interes a reclamanților în promovarea acțiunii în condițiile în care, (…), printr-un contract de cesiune de creanțe, în temeiul dreptului conferit de art. 10 din contractul de credit, BCR a cesionat către SC SUPORT COLECT SRL creanța sa rezultată din contractul de credit încheiat cu reclamanții intimați”.

Clienţii susţin la rândul lor că banca nu mai are niciun interes în acest proces, din moment ce a cedat creanţa către Suport Colect.

Curte de Apel a respins apelul BCR în mai 2011, decizia fiind definitivă şi executorie.

Aceasta a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a BCR, motivând că „calitatea procesuală presupune existența unei identități între reclamant și cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății”. Dacă în timpul procesului este cesionată o creanţă, noul titular preia procesul din stadiul în care acesta se află.

Or, spune instanţa, BCR a cedat creditul către Suport Colect şi a notificat clienţii că aceştia nu mai au calitatea de debitori către bancă, iar banca nu mai este creditorul lor, ci firma de recuperare creanţe.

Astfel, Curtea nici nu s-a mai pronunţat asupra celorlalte excepții invocate de către părți, „lipsa calității procesuale fiind o excepție absolută și peremptorie”.

Ping pong între instanţe

Decizia Curţii de Apel a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). BCR a cerut casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru citarea Suport Colect şi, în subsidiar, casarea deciziei şi trimiterea cauzei pentru soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi a fondului cauzei şi în contradictoriu cu această societate.

Banca a susţinut în faţa instanţei că există o clauză în contractul încheiat cu subsidiara Suport Colect care spune că „în ipoteza în care drepturile de creanţă pot fi afectate prin acţiunile debitorilor cedaţi, cesiunea de creanţă nu operează, recurenta păstrându-şi calitatea de titular al drepturilor derivate din contractul de credit, cu consecinţa că avea şi calitatea de a promova apelul în cauză”. Astfel, a susţinut BCR, în cazul în care apar litigii cu debitorii cedaţi, cesiunea de creanţe nu operează.

În decembrie 2011, ÎCCJ a admis recursul BCR şi a trimis spre rejudecare dosarul la aceeaşi Curte de Apel, urmând să fie citată în litigiu şi Suport Colect.

Curtea de Apel reia problema chestiunii cesiunii de creanţă şi ajunge din nou la concluzia că aceasta a operat, fără echivoc, fapt recunoscut chiar de către bancă, şi că nu se poate imputa abuziv debitorilor un contract încheiat între creditor (Suport Colect) şi cesionară (BCR).

Mai mult, spune instanţa, Suport Colect s-a şi manifestat ca beneficiar al creanţei în momentul discreţionar în raport cu debitorii. „(…) în această calitate se afirmă că s-a manifestat discreţionar, opunându-se la valorificarea imobilului adus ca si garanţie, în condiţiile oferite de către intimaţi”

„În acest context, intimaţii se află într-o situaţie inacceptabilă, în care nu cunosc cine este creditorul lor şi cui trebuie sa se adreseze in cazul in care ar mai identifica un cumparator pentru vanzarea imobilului. Aceasta cu atât mai mult cu cât în recursul declarat, s-a susţinut că cesiunea de creanta nu a operat, dar aşa fiind, nu se înţelege care ar fi fost interesul în susţinerea criticii conform căreia ar fi fost necesară citarea în cauză a Suport Colect”, se arată în motivarea Curţii de Apel.

Aceasta spune mai departe că debitorii au fost cesionaţi către Suport Colect având restanţe care erau generate în mod direct de clauzele abuzive ale băncii, banca procedând astfel cu rea-credinţă. „De altfel, aceasta atitudine a apelantei, privind încălcarea principiului exercitării cu bună-credinţă a drepturilor sale, este relevată şi de împrejurarea că a procedat la declararea ca scadent anticipat a creditului, la momentul la care era pronunţată sentinţa atacată, executorie, pe temeiul neachitării unor restanţe, calculate tocmai în conformitate cu clauzele contractuale invalidate de către tribunal, cu caracter retroactiv.

Mai mult, a şi cesionat creanţa, al cărui cuantum a fost stabilit în temeiul aceloraşi prevederi contractuale, deşi este evident că avea cunoştinţă de faptul că a fost încunoştiinţată despre proces şi a depus întâmpinare, astfel încât, dacă ar fi dat dovadă de o atitudine diligentă, ar fi putut afla care a fost soluţia pronunţată de tribunal şi ar fi putut să-şi adapteze conduita, în sensul temporizării tuturor acestor demersuri, până la pronunţarea unei soluţii irevocabile”, se arată în motivare.

După alte argumente, Curtea de Apel admite din nou lipsa calităţii procesuale active în apel şi a lipsei interesului băncii, şi respinge apelul BCR, în iunie 2012.

În mod firesc, BCR atacă din nou sentinţa cu recurs, fiind vorba tot despre calitatea procesuală activă.

ÎCCJ îşi menţine poziţia din 2011 şi în septembrie 2013 trimite din nou dosarul spre rejudecare, exact aceleaşi instanţe.

Curtea de Apel Cluj judecă din nou apelul băncii aflat la re-rejudecare în mai 2014 şi, nicio surpriză, îl respinge. În dispozitivul prezentat pe portalul intanţelor nu se mai precizează dacă este vorba despre admiterea vreunei excepţii, şi ECONOMICA.NET nu a avut posibilitatea să studieze ultima motivare a Curţii de Apel Cluj, astfel că nu ştim dacă aceasta a judecat şi asupra hotărârii instanţei de fond referitoare la clauzele declarate abuzive.

În 24 iunie BCR a atacat decizia cu recurs, care va avea termen în 26 noiembrie la ÎCCJ.