În 2016, vom avea 12 zile libere pentru sărbătorile publice sau religioase, aşa cum sunt prevăzute în Codul Muncii. Dintre acestea, doar şapte sunt în cursul săptămânii. O problemă o reprezintă şi minivacanţa pe care, de obicei, şi-o iau angajaţii fie de Paşte, fie pentru deschiderea sezonului estival de pe Litoral. În 2016, 1 mai este într-o duminică şi coincide cu Paştele ortodox, potrivit Realitatea TV.
Din primele două zile libere din an, românii profită doar de una, deoarece 2 ianuarie este sâmbătă. Nici de Ziua Unirii Principatelor Române nu avem mai mult noroc deoarece 24 ianuarie este, în 2016, într-o duminică. Alte trei zile libere ar fi trebuit să avem de Paşte şi de 1 mai. Una singură este în cursul săptămânii, 2 mai, care este a doua zi din sărbătoarea pascală. Şi de Rusalii, românii vor fi liberi în plus doar a doua zi: luni, 20 iunie. Vom sta acasă şi pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului din calendarul ortodox.
De asemenea, miercuri, 30 noiembrie vom fi liberi, când sărbătorim Sfântul Andrei. Şi Ziua Naţională pică în timpul săptămânii, într-o joi. Anul viitor, şi Crăciunul începe cu ziua de duminică, astfel că românii vor fi liberi în plus doar luni, în a doua zi a sărbătorii Naşterii Domnului.
Potrivit Codului Muncii, angajaţii care sunt nevoiţi să lucreze în zilele declarate sărbători legale trebuie să primească libere în următoarele 30 de zile. În cazul în care nu li se vor acorda liberele compensatorii, ei trebuie să primească un spor la leafă, de minimum 100% din salariul de bază aferent muncii prestate.
ZILE LIBERE ÎN 2016
1 ianuarie, 2 ianuarie – Anul Nou
24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române
1 mai, 2 mai – Paştele
1 mai – Ziua Muncii
19 iunie – 20 iunie – Rusaliile
15 august – Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie – Sfântul Andrei
1 decembrie – Ziua Naţională a României
25 decembrie, 26 decembrie – Crăciunul
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/cate-zile-libere-vom-avea-in-2016_1855513.html#ixzz3vEPu5wBj
Follow us: @realitatea on Twitter