PE URMELE TIMPULUI… Centenarii, bunicii care s-au nãscut odatã cu Marea Unire si al cãror destin a însemnat adesea acelasi drum cu tara însãsi, sunt tot mai greu de gãsit. S-au stins unul câte unul bãtrânii de-o seamã cu Unirea. Pentru acest 1 Decembrie, ne-am întors în Valea lui Bosie, acolo unde, cu numai 4 luni în urmã, Tinca Baciu, nãscutã în august 1919, îsi serba alãturi de vecini cei 101 ani. A jucat hora bunica Tinca la aniversarea sa, iar imaginile au devenit virale, mai ales cã, anterior, aceeasi femeie vrednicã din Valea lui Bosie, le-a arãtat tuturor cã, la cei 101 ani, ea încã îsi sapã singurã grãdina, îsi spalã rufele si încã îsi face în cuptorul vechi, plãcinta ei cu ceapã si nuci. Ei bine, acum, în ajunul sãrbãtorii de 1 Decembrie, ne-am întors în Valea lui Bosie. Cele 4 luni trecute însã, si-au pus povara cât pentru 4 ani, pe umerii bãtrânei nãscute îndatã dupã Marea Unire, când încã emotia unui act istoric covârsitor, fãcut cu mâinile goale de un popor greu încercat, vibra în fiecare casã de român. „Am fãcut 5 clase, cã nu a avut mama posibilitate sã mã tinã mai mult. Istoria, Religia si Matematica mi-au plãcut cel mai mult”, spune bãtrâna cu ochi albastri, care tine azi în mânã un tricolor. „A fost greu, am trecut prin multe. Altãdatã vã puteam spune toate povestile, dar azi am obosit. Si nu prea mai tin minte nimic”, spune bunica.
Sãtenii din Valea lui Bosie o vãd pe bunica Tinca Baciu ca pe un simbol local, dar nu doar pentru vârsta ei de 101 ani, cât pentru firea de om bun, demn, harnic si modest. „Asa sunt cam toti oamenii din vremurile de atunci. Nu aveau decât trei, patru clase sau nici atât, dar era o bunã-crestere în toatre casele. Noi ne lãudãm cu bunica Tinca. Pe unde mã duc, eu spun cã am în sat o bãtrânã de o sutã de ani si ceva. O bãtrânã care încã vorbeste limpede, care ne povesteste viata de altãdatã si care încã dã singurã cu sapa în via din fata casei. E un om asa de bun! Ajutã pe oricine, numai de bine vorbeste si e vrednicã. Dacã are ceva de mâncare, ne dã, ne cheamã pe noi, vecinii. La 101 ani ea merge la biserica din sat. Se închinã, se roagã, cã are o credintã mare în Dumnezeu. De auzit, nu prea mai aude”, spune Stefan Popa, consãtean din Valea lui Bosie. Bunica Tinca nu mai are pe nimeni, dar are vecinii buni si niciodatã nu se simte singurã.
„Am dus vremuri grele. Când ne lovea seceta, rãzboiul, foametea, de toate”
Vasluianca de 101 ani din Valea lui Bosie tine în mâini un tricolor. A ajuns-o oboseala centenarului, dar nu se lasã. Pe o farfurie se vãd câteva bucãtele de placintã, iar vecina spune cã singurã a pregãtit-o. Zâmbeste oaspetilor si le spune, oftând: „V-as povesti multe, dar nu mai tin minte mai nimic. S-au cam dus toate amintirile”. A primit însã un tricolor, la care se uitã lung. „Acesta e tricolorul. Pe el îl stiu si am sã îl stiu cât trãiesc… Asa eram noi crescuti de mici, sã iubim tara. Erau câteva cântece la scoalã, pe care le cântam si când mergeam la sapã, la ogor. Nu mai tin minte cum erau, dar cântam mereu. Bunicii mureau pentru bucata de pãmânt, cã eram tare oropsiti. Mama îmi povestea multe, dar dacã mintea a slãbit, nu îmi mai amintesc toate câte as vrea sã vã spun. Am dus vremuri grele. Când ne lovea seceta, rãzboiul, foametea, de toate. Dar am rãmas aici, cã asa ne-au învãtat pãrintii: sã stãm în vatra satului. Si tinem la ea. Eu din sat nu m-am dus niciodatã. Nu cred cã puteam sã trãiesc în altã parte, decât aici, în satul nostru, asa sãrac si depãrtat cum e el”, spune bunica Tinca.
În urmã cu 4 luni, bunica Tinca a jucat hora în curtea casei, alãturi de vecini!
NÃSTRUSNICÃ…În luna august, bunica Tinca si-a adunat vecinii în curte, a întins masa mare, iar muzica a rãsunat în tot sãtucul cu cateva zeci de case. Un filmulet de atunci, cu bãtrâna de 101 ani, intrând în horã cu pasii mãrunti si asezati, a devenit viral, iar aprecierile pentru bunica din Valea lui Bosie au curs, mai ales din parte celor tineri, care au admirat-o pentru felul ei de a fi, vrednicã si la muncã, dar si la joc. Acum însã, bunica a obosit. „Vedeti dumneavoastrã, ea în varã ne-a chemat sã facem o altã masã acum, cã voia sã pomeneascã mortii, dar n-am mai fãcut. E tot mai slãbitã, o doare si spatele un pic. Îsi mai face singurã curat, a fãcut chiar si plãcinta pe care ati vãzut-o pe masã, dar nu mai are bucuria aceea cu care ne-a obisnuit. E ca un om obosit, care vrea doar sã stea putin, sã se odihneascã. Sã nu uitãm cã are 101 ani, totusi. Ajungem noi oare la acesti ani? Ea a ajuns, pentru cã a fost si este un om bun. A dat celor din jur, a ajutat, nu a adunat pentru ea averi. Casa a avut-o mereu curatã, îngrijitã, desi e micã si modestã. Stiti cã ne-a poftit pe toti si la 102 ani, sã facem aici aniversare frumoasã, dar nu stiu dacã mai are puterea sã ajungã pânã acolo. Noi, vecinii ei, am fi cei mai supãrati, dacã n-ar mai trãi bunica Tinca. Ne-a fãcut numai bucurie, numai gânduri bune am avut de la ea. Ati vãzut cum am serbat-o pe 101 ani! Pentru cã meritã! Pãcat cã nu a avut copii, ca sã aibã cine mosteni acest fel omenos. Noi sperãm ca bunica sã mai stea cu noi”, spune vecinul Stefan Popa. De asemenea, vecinii mai povestesc despre credinta de neclintit a bunicii. Chiar dacã a trecut de suta de ani, ea nici acum nu lipseste de la biserica din sat. Duminica si sãrbãtoarea o vezi închinându-se în lãcasul micut si vechi, din Valea lui Bosie. „Eu nu am fãcut nimic în viata asta fãrã Dumnezeu. Nici eu, nici bãrbatul meu, care a murit acum 17 ani si cu care am trãit cea mai frumoasã cãsãtorie. Amândoi am fost un suflet. NImic nu am fãcut unul fãrã altul. Orbise în ultima parte a vietii, dar asa cum era, eu l-as mai fi vrut în viatã. El era orb, dar venea si îmi arãta cum sã tin o scândurã, cum sã asez, iar eu vedeam si fãceam cum mã îndruma. Asa am fãcut un gard amândoi. Si a iesit tare bine. Dar Dumnezeu l-a luat. Si a fãcut cum a trebuit mai bine. În Domnul am crezut eu cel mai mult, de am ajuns pânã azi”, spunea, la aniversarea celor 101 ani, bunica Tinca Baciu.
