spot_imgspot_img
5.3 C
Vaslui
19-apr.-2024

Bătăușul aruncător de petarde a fost arestat pentru 30 de zile

- Advertisement -

CONSECINȚE… Adolescentul de 16 ani, care în urmă cu câteva zile a nenorocit în bătaie un vasluian care îi atrăsese atenția să nu mai arunce cu petarde, a fost arestat, joi după-amiază și își va petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor. Cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, acesta va avea suficient timp să mediteze asupra prostiei pe care a făcut-o.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipale Vaslui împreună cu procurorul de caz au reușit să-l convingă pe judecătorul de drepturi și libertăți că aruncătorul de petarde este un real pericol pentru societate. Acestuia nu doar că i-a plăcut să aprindă și să arunce cu petarde la întâmplare pe stradă, dar a dat dovadă și de o brutalitate ieșită din comun după ce la începutul acestei săptămâni și-a bătut un vecin de cartier de nu a mai știut ce e cu el. Totul a pornit după ce bărbatul i-a atras atenția să nu mai dea cu petarde, pentru că are un copil mic în casă, care doarme. Imediat, adolescentul a sărit cu pumnii și picioarele asupra lui, lăsându-l inconștient la pământ. Întreaga scenă a fost surprinsă de camerele de supraveghere din zonă, imaginile devenind probă în dosar. Transportată la spital, victima a fost diagnosticată cu fractură de femur la piciorul drept, în urma examinării medico-legale stabilindu-se că bărbatul va avea nevoie de cel puțin 100 de zile de îngrijiri medicale. Imediat cum a ajuns la spital, acesta a fost băgat în sala de operație, unde medicii i-au refăcut piciorul cu ajutorul unei tije din titan. Agresorul a fost reținut imediat de polițiști, iar joi a fost prezentat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. Judecătorul a fost de acord cu măsura propusă de procuror, ceea ce înseamnă că în următoarele 30 de zile, bătăușul va avea suficientă liniște să se gândească la prostia pe care a făcut-o și la persoana pe care a nenorocit-o.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.