Bărbat din Hlipiceni dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul populației

Zeci de polițiști, pompieri și jandarmi au declanșat astăzi dimineață o amplă acțiune de căutare a unui bărbat în vârstă de 73 de ani din comuna Hlipiceni, care a fost dat dispărut de familie.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), Ioan Chiperi a plecat de la domiciliu în loc necunoscut, joi, pe 9 ianuarie a.c., iar de atunci nu a mai revenit acasă și nici nu a mai luat legătura cu cei din familie. Alertate, rudele au sesizat poliția, vineri după-amiază, iar de atunci reprezentanții IPJ au declanșat operațiunile de căutare. Potrivit polițiștilor, bărbatul, are circa 1,70 metri înălțime, aproximativ 75 de kilograme, este cărunt și are ochii albaștri, iar în ultima perioada purta barbă. În momentul dispariției era îmbrăcat cu o geacă albastră din material textil, pantaloni negri, iar pe cap avea o căciulă maro, groasă.

„Persoanele care l-au văzut sau pot oferi informații despre locul în care s-ar putea afla bărbatul sunt rugate să sune la 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție”, a precizat Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție….https://www.monitorulbt.ro/local/2020/01/11/barbat-din-hlipiceni-disparut-fara-urma-politia-cere-ajutorul-populatiei/