Barack Obama: Vom câștiga războiul împotriva ISIS

Preşedintele american Barack Obama crede că lumea civilizată va câştiga războiul pe care îl duce împotriva terorismului. Obama a cerut şi Rusiei să îşi mobilizeze forţele împotriva Statului Islamic şi a atras atenţia că menţinerea la putere a regimului lui Bashar Al Assad nu va duce la încetarea luptelor în Siria.

Barack Obama a mai declarat că va merge la Paris în decembrie, la conferinţa pe tema climatului, ca să arate că liderilor occidentali nu le este teamă de ameninţările teroriste.

La finalul summit-ului statelor din Asia de sud est, preşedintele american Barack Obama a cerut Rusiei ca acţiunile miliare pe care aceasta le desfăşoară în prezent în Siria să fie îndreptate împotriva militanţilor Statului Islamic.

Liderul de la Casa albă a ţinut să sublinieze că teroriştii reprezintă principalul inamic şi nu trupele care se opun regimului lui Basar Al Assad.

În ceea ce îl priveşte pe Assad, Obama a declarat că prezenţa acestuia la putere nu va duce la încetarea luptelor în Siria.

„Sunt niște criminali (n.r. ISIS). Care dispun de o mediatizare excesivă. Sunt periculoși și provoacă durere oamenilor prin acțiunile lor. Sunt puternici. Dar și modul nostru de viață este puternic. Avem mai mult de oferit. Reprezentăm 99,9% din populația globului și de aceea trebuie să fim convinși că vom câștiga”, a spus Barack Obama, președintele SUA.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/barack-obama-isis-ni-te-criminali-vom-ca-tiga-razboiul_1835260.html#ixzz3sEk5mgkE
Follow us: @realitatea on Twitter