„Suntem un grup de profesionişti, întreprinzători şi membri ai societăţii civile. Locuim şi muncim în Iaşi şi suntem dezamăgiţi de starea oraşului nostru şi a administraţiei sale. Pentru a ne implica şi a ne aduce contribuţia la destinul acestui oraş, am făcut demersurile pentru înfiinţarea unui partid politic, Pentru Iaşi, prin care vom candida la alegerile locale din 2016, pentru Primărie, Consiliul Local şi Consiliul Judeţean”, transmit reprezentanţii Pentru Iaşi.
Pe 12 Septembrie, la 15:30, va exista o întâlnire la Teiul lui Eminescu pentru lansarea oficială a iniţiativei Pentru Iaşi.
„Pentru Iaşi este şi va ramâne un partid neafiliat, local, care nu se va alia cu partidele existente. O structură de partid este însă, organizatoric, mai eficientă decât o serie de candidaturi independente. Pentru Iaşi are ca scop dezvoltarea Iaşului şi a regiunii Moldovei prin creştere economică puternică şi sustenabilă, prin promovarea principiilor democratice, prin implicarea activă a cetăţenilor în viaţa civică, prin participarea lor la vot şi printr-o administraţie publică competentă, transparentă şi mai ales eficientă”, se precizează pe pagina pentruiasi2016.ro.
- Advertisement -
- Advertisement -