spot_imgspot_img
20.6 C
Vaslui
28-mart.-2024

Antena 3 mută tunurile pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi

- Advertisement -

După ce a prezentat imagini cu Mircea Băsescu alături de fiul lui Bercea Mondialu, Antena 3 insistă acum pe declaraţiile interlopului despre o presupusă mită luată de procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Jurnaliştii Antena 3, alături de invitaţii din platou, au mutat subiectul de la scandalul înregistrărilor în care este implicat fratele preşedintelui, la o presupusă mită luată de lideri ai justiţiei.

Este cunoscut faptul că Laura Codruţa Kovesi este una dintre ţintele preferate ale jurnaliştilor lui Dan Voiculescu.

Săptămâna trecută, chiar acesta a atacat-o într-o declaraţie publică legată de dosarul său, spunând că procurul Kovesi „îşi permite în înalta ei funcţie să încalce legea care interzice procururilor sa se exprime public cu privire la procese”, nemulţumit că aceasta a declarat că doreşte o sentinţă în dosarul lui Voiculescu.

Aseară, Antena 3 a construit un adevărat caz de la declaraţiile unui interlop condamnat definitiv. „Anul trecut, doamna Laura Codruţa Kovesi s-a întâlnit, într-o parcare, cu un judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, s-a comentat în cadrul emisiunii Siteza Zilei.

Nici Mircea Badea nu a ocolit subiectul, incitând, în stilul caracteristic, să iasă lumea în stradă.

„Cetăţeni, nu ne va face nimeni dreptate şi vom fi în continuare conduşi de mafioţi, dacă vom accepta să fim conduşi de mafioţi. Aş mai avea un avertisment, că faţă de Ambasada Statelor Unite, am avut o rugămite condescentă, faţă de doamna Kovesi, am avut un avertisment. Doamna Kovesi, credeţi-mă că iese lumea în stradă. Deci, este un avertisment. La Ambasada Statelor Unite am avut o rugăminte respectuoasă şi condecendenă”, a spus Mircea Badea.

Bercea Mondial a declarat ieri, din duba cu care a fost adus la DNA, că mita pe care a dat-o s-a ridicat la 2 milioane de euro şi că „e băgată şi doamna Kovesi şi doamna Livia Stanciu”, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi Vasile Blaga, preşedintele PDL, potrivit Mediafax.

El a susţinut că banii ar fi ajuns la Laura Codruţa Kovesi prin intermediul unui şofer. Bercea Mondial se află în închisoare pentru tentativă de omor.

Cititi: http://www.evz.ro/antena-3-muta-tunurile-pe-sefa-dna-laura-codruta-kovesi.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.