Cedarea Basarabiei si Bucovinei (iulie, 1940).
IMPORTANT… Istoria poporului român poate fi reprezentatã printr-o linie sinuoasã, spre deosebire de linia dreaptã, caracteristicã evolutiei altor natiuni. Mereu în trecutul nostru am avut înãltãri si prãbusiri, dar niciuna dintre de acestea nu a fost definitivã, întodeauna ne-am ridicat deasupra si ne-am reluat locul cuvenit. Momentul suprem al istoriei nationale, realizarea Marii Uniri din 1918, a fost urmat, dupã numai 22 ani, de evenimente dureroase care tindeau spre o destrãmare a statului român. Unul dintre acestea a fost, desigur, cedarea Basarabiei si Bucovinei. Cedarea Basarabiei a avut o istorie aparte. Prima oarã s-a petrecut prin 1812, din cauza trãdãrii fratilor Moruzi si a armeanului Manuc. În 1857, am recuperat trei judete din sudul teritoriului dintre Prut si Nistru, respectiv judetele Ismail, Cahul si Bolgrad, pe care, însã, le-am pierdut la o nouã cedare în 1878. Cedarea a avut loc în urma unei adevãrate trãdãri a Rusiei, care, dupã rãzboiul purtat cu turcii, când trupele sale au fost salvate de armata românã, ca rãsplatã, ne-a luat judetele amintite mai sus. A urmat o atmosferã de ostilitate între Rusia si România pe tema Basarabiei, rezolvatã în mod fericit pentru români în martie 1918. Rusii, însã, nu s-au împãcat niciodatã cu aceastã situatie. Totul a fost evident imediat dupã încheierea primului Rãzboi Mondial.
Dan Ravaru
Dupã ce pe 11 noiembrie 1918 luptele au încetat, a urmat un nou rãzboi, cel al tratativelor. În plan central, se afla Conferinta de Pace de la Paris. Deja se conturau, însã, neîntelegeri datorate opozitiei ruse în problema Basarabiei si, în consecintã, delegatia românã de la Paris a fost completatã cu fruntasi basarabeni. Sã-i amintim pe Ion Inculet, Ion Pelivan, Pan Halippa, la care s-a adãugat un reprezentant al tãranilor basarabeni, Ion Codreanu, apoi Sergiu Cujmã, din partea intelectualilor si Gheorghe Nãstase, din partea studentilor. Eforturile diplomatice românesti au fost completate prin publicarea unor lucrãri stiintifice în francezã si englezã. Rusii si-au reunit toate fortele si, ceea ce este mai interesant, reprezentantii bolsevicilor si cei ai adversarilor lor, adicã rusii albi, si-au concentrat fortele împotriva românilor. Dacã în perioada respectivã s-au încheiat tratatele de pace cu Austria, Bulgaria, Turcia si, cel mai important, cel cu Ungaria, de pe 4 iulie 1940, în chestiunea Basarabiei s-au obtinut recunoasteri internationale, însã, a lipsit ceea ce era mai important, adicã acordul Rusiei. Scopul puterii sovietice instalate în fruntea Rusiei consta în pãstrarea Basarabiei, care ar fi fost, totodatã, un cap de pod în vederea ocupãrii României si a schimbãrii structurii sociale din tara noastrã. Agentul Moscovei, Cristian Racovski, a întreprins actiuni în care, sprijinindu-se pe puterea sovieticã instauratã în Ungaria, sã reuseascã acest lucru prin România. A încercat sã provoace mai multe rãscoale si, aflându-se la Iasi, când încã mai erau trupe rusesti acolo, a vrut sã aresteze guvernul României si familia regalã. Actiunile acestea au continuat în timp, un moment deosebit a fost, însã, în 1921, când în Rusia începuse un rãzboi cu Polonia în continuarea rãzboiului civil. Polonezii au realizat o rezistentã dosebitã fatã de rusi si acestia si-au pus problema unui sprijin românesc pentru polonezi, asa cã un reprezentant al Moscovei, Karakhan, a început tratativele cu România, propunând un schimb: Rusia Sovieticã sã recunoascã apartenenta Basarabiei la România, iar noi sã renuntãm la tezaurul national de o imensã valoare, care fuseserã refugiat la Moscova în timpul rãzboiului. Tratativele, însã, nu au ajuns la un rezultat concret mai ales cã rusii si-au rezolvat problemele cu Polonia. De altfel, la 26 martie 1926, s-a încheiat o Conventie polono-românã, care prevenea o apãrare comunã fatã de o eventualã agresiune sovieticã.
Momentul în care Hitler si Stalin încheie un tratat de neagresiune
Istoricii basarabeni Anton Moraru si Ion Negrei ne prezintã un tablou rezumativ al actiunilor legate de Basarabia: „cea mai dificilã problemã pe teren diplomatic era recunoasterea Unirii Basarabiei. Fortele bolsevice, dupã acapararea puterii de stat au luptat neîncetat contra României. Lenin si Trotki au întrerupt relatiile diplomatice cu România, ambasadorul român în Rusia, Constantin Diamandi (originar de la Rosiesti), a fost arestat. În loc sã-si retragã armata din Basarabia, au încercat un atac de la Odesa spre Chisinãu”. În lupta diplomaticã dusã cu Moscova, s-a înscris si Nicolae Titulescu. Citãm în continuare, dupã revista Historia, dintr-un studiu semnat de Dan Falcan: „nici încercãrile marelui diplomat Nicolae Titulescu, ministru de Externe al României pânã în anul 1936, de a obtine fie si indirect recunoasterea Unirii Bsarabiei cu tara mamã nu s-au soldat cu mai mult succes. Oricum, dupã îndepãrtarea sa din fruntea Externelor, la 29 august 1936, pentru rusi nu mai exista decât o singurã variantã: forta. De altfel, într-o convorbire particularã, Maxim Litvinov, ministru de Externe sovietic, îi va spune lui Titulescu în 1932 <<tin sã vã comunic cã vom încerca sã reluãm Basarabia prin toate mijloacele juridice si militare care ne vor fi posibile>>, ceea ce, însã, nu stia sãrmanul Litvinov era faptul cã el însusi, peste exact doi ani, în 1939, va fi prima victimã a lui Stalin”. În permanentã, rusii au executat, prin agentii lor, actiuni diversioniste în Basarabia, cea mai cunoscutã fiind asa-zisa rãscoalã de la Tatarbunar, de asemenea erau rãspândite mereu manifeste, iar peste Nistru a fost proclamatã o republicã autonomã moldoveneascã, tot în scopul de a se apropia populatia Basarabiei. În 1931, la Moscova are loc Congresul al V-lea al Partidului Comunist din România, subliniem faptul cã partidul nu era numit „român”, ci din România, deoarece rusii considerau tara noastrã drept un stat multinational, în care diferite nationalitãti sunt asuprite de români si ar trebui sã devinã independente. La Congres s-a cerut trecerea cât mai rapidã a Basarabiei la Uniunea Sovieticã, precum si autodeterminarea ungurilor, bulgarilor, ucraininenilor etc. Cele discutate la Congresul al V-lea au fost preluate mai târziu în planurile sovietice de destrãmare a statului român, la sfârsitul celui De-al Doilea Rãzboi Mondial si, dupã cum se pare, arhivele sunt încã secrete, în 1989. În Europa, cerul era tot mai înorat, apropierea unor mari evenimente cu consecinte necunoscute se presimtea tot mai mult. Pe de o parte, sovieticii sustineau în permanentã impunerea orândurii sociale în alte tãri, la fel si national-socialistii germani, în frunte cu Hitler. Marele democratii occidentale, Franta si Anglia, pãreau a nu întelege noile pericole si, într-un fel, îi dau cale liberã lui Hitler, când îi recunosc unele cereri teritoriale prin Tratatul de la Munchen. Si acum se petrece un eveniment cu tragice consecinte pentru rãsãritul Europei, pentru Europa, în special pentru zona de Est. Desi se aflau pe pozitii aparent ireconciliabile, Hitler si Stalin încheie un tratat de neagresiune, practic o aliantã la 23 august 1939. Ministrii de Externe ai Uniunii Sovietice si ai Germaniei fasciste semneazã Pactul Ribbentrop-Molotov. În cadrul acestuia exista un articol secret privitor la România, prin care Germania declara cã nu are niciun fel de interese în sud-estul Europei, dând astfel mânã liberã Rusiei ca si în alte zone. Consecintele Pactului Ribbetrop-Molotov au fost dezastruoase, aceastã întelegere între Hitler si Stalin a determinat, între altele, începutul celui de-al Doilea Rãzboi Mondial, care se va declansa la aproximativ o sãptãmânã dupã semnarea pactului.
