ACCIDENT… O femeie de 62 de ani, din comuna Vinderei, a fost astăzi dimineață victima unui accident de circulație petrecut pe raza comunei Vinderei, în localitatea Brădești, Accidentul a avut loc la orele 7.13, pe un drum comunal. Femeia a ajuns la spital, inconștientă.
O mașină înmatriculată în Vaslui, condusă de un șofer de 41 de ani din Brădești, care circula pe acel drum, într-o curbă fără vizibilitate la dreapta, a pătruns pe contrasens, unde a acroșat un autoturism cu număr de Galați, care circula din sens opus, condus de un bărbat de 60 de ani. În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală a unei femei de 62 de ani, din Vinderei, Brădești, care a fost transportată la spitalul din Bârlad, de o ambulanță SAJ Vaslui chemată prin 112, de la Substația Bârlad.
„Femeia de 62 de ani a suferit un Traumatism Cranio Facial cu pierderea cunoștinței și o plagă contuză frontală cu margini neregulate, medicii luând decizia, în urma investigațiilor medicale și a celor imagistice de la CT, să o interneze la secția ORL”, a precizat managerul spitalului din Bârlad, Daniela Borș.
„Ambii șoferi au fost testați pentru alcool, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.