BRAVO!… Izbândă superbă pentru învățământul din mediul rural! O elevă de la Școala Hoceni, Miruna Drăgunoi, a reușit să obțină o medie de 10,00 curat, la Evaluarea Națională! Fiică de învățătoare, Miruna a avut întotdeauna în familie un exemplu de inspirație în privința învățăturii, astfel că, iată, reușește un succes care face mândră nu doar comuna natală, ci recompensează tot învățământul din mediu rural, adesea desconsiderat, pe nedrept!
Profesorii care merită apreciere publică, alături de eleva Miruna Drăgunoi, sunt Jenică Vartolomei, profesor de Matematică și director al Școlii din Hoceni, dar și Valentin Miloșovici, profesorul de Limba și Literatura Română. Împreună au făcut o treabă excelentă și au adus în comuna Hoceni o mare bucurie. Primarul Vasile Țabără s-a declarat, de asemenea, încântat de rezultatul fetiței. “Sunt foarte bucuros de rezultat. E un rezultat muncit. Școala și-a făcut datoria, la fel și familia. Mama Mirunei este învățătoare și a știut să o îndrume pe fată să iubească învățătura. Apoi noi, din partea Primăriei, am făcut totul pentru ca Școala să fie dotată, să aibă condiții bună, căci dacă nu creezi profesorilor și elevilor un cadru propice învățăturii rezultatele nu prea au de unde să vină. Din ceea ce am auzit, mai sunt copii care au luat medii peste 9,00, ceea ce mă bucură la fel de mult. Nu știu exact, căci acum rezultatele sunt anonimizate și vom afla mai târziu situația fiecrui copii. Felicitări Mirunei, felicitări profesorilor și felicitări familiei, care are mereu un rol foarte important în reușitele copiilor”, a declarat primarul comunei Hoceni, Vasile Țabără. De menționat că, la nivel de județ, șase elevi au obținut media 10,00 la Evaluare, alături de Miruna Drăgunoi de la Școala din Hoceni, fiind trei elevi din Vaslui și doi din Bârlad.