TURMENTAȚI… Ieri seară, în suburbia Schineni, a orașului Murgeni, un tată a fost la un pas să-și omoare fiul. Apelul la 112 a fost făcut aseară, în jurul orelor 18.49. Un martor a sunat și a sesizat că tânărul din Schineni, a suferit o rană prin înjunghiere, fiind indicat ca prezumtiv agresor chiar tatăl său.
Cei doi bărbați, tatăl în vârstă de 63 de ani și fiul, în vârstă de 35 de ani, după ce au efectuat o lucrare de construcții la in cureta casei, au băut bine, apoi s-au luat la ceartă. La un moment dat, tatăl, a pus mâna pe un cuțit și l-a lovit pe tânăr, la nivelul pieptului. A fost chemată de urgență Ambulanța Bârlad, care l-a transportat la Spitalul Județean de Urgență din Vaslui, unde a fost diagnosticat cu “plagă înjunghiată torace stâng”. După îngrijirile necesare, pacientul a fost externat astăzi dimineață la orele 7.00, întrucât rana, din fericire, nu era una care să îi pună viața în pericol. Inițial, după ce a ajuns la Spitalul de Urgență Vaslui, medicul de la UPU a precizat că viața tânărului a fost pusă în pericol, fapta fiind încadradată ca “tentativă la infracțiunea de omor”, însă după consultarea amănunțită, medicul a schimbat diagnosticul.
“În funcțe de concluziile medico legale, pe care urmează să le primim, se va face încadrarea juridică. Dacă medicul constată că a fost tentativă la infracțiunea de omor, se vor face cercetări pentru infracțiunea de violență în familie”, a precizat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.