spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Iată subiectele de la Limba și Literatura Română, date la Evaluarea Națională. Ce spun elevii și profesorii despre gradul acestora de dificultate

- Advertisement -

Subiectele de la Evaluarea Națională, de la proba de Limba și Literatura Română au fost accesibile. Este părerea atât a candidaților, cât și a profesorilor. Iustin Butnaru, șeful de promoție de la școala nr. 5 a spus reporterilor de la Vremea Nouă, după ce a ieșit din examen, că totul a fost în regulă: “Am avut emoții mari, până ne-am așezat în bănci și am văzut subiectele. Când am realizat că nu sunt dificile mi-a venit inima la loc. Nu știu dacă voi lua nota maximă, dar sigur voi lua un punctaj mare. Cred că voi fi depunctat la cele două compuneri”.

Aida Elena Afrăsine

Eleva de aur de la Scoala nr. 4 din Vaslui a avut emoții mari, dar când a văzut subiectele și-a revenit

Aida Elena Afrăsinei, eleva care a terminat cu media 9,98 ciclul gimnazial a spus că emoțiile au copleșit-o, dar și-a revenit repede și datorită profesorilor care i-au încurajat și le-au transmis o stare pozitivă: “Am avut emoții mari, cu toată tevatura care s-a făcut din cauza pandemiei, dar după ce am primit subiectele și când am văzut că nu sunt dificile, ba chiar semănau cu ce am lucrat noi în perioada de pregătire mi-am revenit și m-am pus pe lucru. Totul la școală a fost în regulă, nu am avut nici un fel de probleme, chiar dacă au fost condiții speciale de examen din cauza infecțiilor cu Covid-19. Cel mai important a fost faptul că profesorii ne-au încurajat și ne-au transmis o stare de bine”.

Profesorii sunt mulțumiți, subiectele au fost accesibile

Și profesorii de română sunt în asentimentul elevilor, spunând că subiectele au fost accesibile și nu au avut elemente de dificultate, care ar fi putut să le dea bătăi de cap candidaților. “Subiectele au fost în nota celor 40 de modele care s-au lucrat în perioada de pregătire la școală. Nu văd unde s-ar putea încurca absolvenții. Cred că o să fie multe note mari”, a spus inspectorul de Limbă și Literatură Română, Mihaela-Dumitrița Bahman.

Gabriela Plăcintă

Nu au fost eliminați și nici candidați respinși la triajul epidemiologic

Inspectorul general, Gabriela Plăcintă spune că nu au fost probleme în desfăsurarea primei probe. “Nu a fost nici un elev eliminat din examen și nici la triajul epidemiologic nu au fost probleme. Toți copii au avut temperatura normală. Pentru cei șase elevi care au fost în izolare, avem ulterior pregătită etapa specială. Chiar au fost și două situații mai speciale. Doi elevi au intrat în izolare chiar cu o zi înainte de examen”, a spus oficialul de la ISJ Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.