INAUGURARE… Bârladul recupereazã încet, încet, decalajul fatã de Vaslui si a reusit sã ajungã municipiul resedintã de judet, inclusiv la capitolul parcuri. Primarul Boros a inaugurat în acest weekend un parc inedit, în care bârlãdenii pot cãlca pe iarbã, iar copiii se pot bucura în totalitate de naturã, având tot felul de amenajãri speciale pentru ei. Investitiile s-au terminat mai repede decât erau prognozate, în sase luni, desi contratul avea termen de finalizare 3 ani. Are aproape trei hectare, iar elementul de noutate îl reprezintã un mini-amfiteatru pentru socializare. Primarul Bârladului a tinut sã-i multumeascã omului de afaceri Constantin Dulute, fiindcã fondurile, de circa 3,5 milioane de lei sunt din banii pe care acesta i-a plãtit Primãriei Bârlad, ca impozit al mega tranzactiei din Insula Mare a Brãilei. Gratie acestor bani, Bârladul a reusit sã ajungã Vasluiul din urmã. „Multumesc domnului Constantin Dulute pentru sprijinul financiar acordat orasului si, în special, pentru realizarea acestui obiectiv, înscriindu-se astfel alãturi de marii filantropi ai Bârladului.”, a spus la inaugurare primarul Dumitru Boros.
Primarul municipiului Bârlad, Dumitru Boros, a anuntat de la finalul sãptãmânii trecute cã lucrãrile privind amenajarea parcului de lângã Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, un obiectiv asupra cãruia nu s-a intervenit niciodatã de la momentul înfiintãrii, au luat sfârsit! Duminicã, 14 iunie, la orele 10.00, chiar cu o zi înaintea comemorãrii a 131 de ani de la moartea marelui poet national Mihai Eminescu, parcul care îi poartã numele a fost inaugurat! Sute de bârlãdeni au participat alãturi de primarul Dumitru Boros, de consilierii locali si de salariatii primãriei, pentru a vede minunea care s-a construit în sase luni, desi contractul prevedea un termen de finalizare de 3 ani. Lucrarea a fost executatã de SC Dyatransal 2012 SRL Grivita, care a luat-o în subantreprizã de la cîstigãtorul licitatiei Iasicon SA Iasi. Prin acest proiect, s-a realizat un parc nou si modern, dupã un concept inovator. Acesta are o întindere de 29.000 metri pãtrati, pe care sunt amplasate locuri de joacã, de fitness, mese de sah, zone de ohihnã, un amfiteatru în aer liber si, evident, alei din pavaj decorativ. Intrarea în parc se face prin intermediul a patru intrãri, din directia strãzilor perimetrale.
Parcul Eminescu are un amfiteatru în aer liber
«Cresterea calitãtii vietii a fost si rãmâne o prioritate a mandatului meu. În partea de sud a orasului s-a simtit nevoia de amenajare a unor spatii de recreere. Am redescoperit „Prodana”, loc ce se afla în paraginã, iar astãzi punem la dispozitia bârlãdenior Parcul „Mihai Eminescu”, oazã de liniste si destindere. De asemenea, zestrea Bârladului s-a îmbogãtit si cu Grãdina Publicã, unde am intervenit pe aleea principalã, dar si cu Parcul „V. I. Popa”, unde am refãcut locul de joacã pentru copii, am pavat aleile, am amenajat un foisor pentru sahisti si am reconditionat fântânile arteziene. La „Eminescu”, unde ieri era paraginã, astãzi avem un parc de toatã frumusetea care cuprinde: 2,9 ha suprafatã, 2153 mp alei pavate, 300 mp locuri de joacã, 300 mp spatiu pentru fitness, 598 arbori plantati, din diferite specii, 3279 arbusti, 116 mp amfiteatru, 50 de bãnci, o cismea, grup sanitar, etc. Valoarea totalã a investitiei este de 3,67 milioane lei. Aceasta a început în octombrie 2019 si este inauguratã în 14 iunie 2020, reprezentând un omagiu adus poetului national Mihai Eminescu, de la a cãrei trecere în nefiintã se împlinesc mâine (astãzi – n.r.), 15 iunie 2020, 131 de ani. Multumim proiectantului si constructorului, care a muncit efectiv zi si noapte cu tot sufletul, pentru realizarea acestui obiectiv. Multumesc tuturor colegilor mei din Primãrie, care m-au sprijinit si au fost alãturi de mine. Multumesc, de asemenea, consilierilor locali care au înteles necesitatea acestei investitii si au votat în consecintã. Nu în ultimul rând, multumesc d-lui Constantin Dulute pentru sprijinul financiar acordat orasului si, în special, pentru realizarea acestui obiectiv, înscriindu-se alãturi de marii filantropi ai Bârladului. Sperãm ca bârlãdenii sã foloseascã acest parc construit si cu banii lor cu responsabilitate si simt civic. A fost o inaugurare restrânsã, motivatã de starea de alertã, iar în toamnã, când vom muta bustul lui Mihai Eminescu în parc si vom planta un tei alãturi de bust, sã avem parte de o festivitate pe mãsura asteptãrilor, respectând procedurilem inclusiv sfintirea», a spus primarul Dumitru Boros.
Omul de afaceri Constatin Dulute, invitat de onoare la inaugurarea parcului
PRIETENI… Bârlãdeanul Constantin Dulute a fost prezent la inaugurarea parcului, la invitatia primarului Dumitru Boros, care a tinut sã-i multumeascã pentru cele 9 milioane de euro pe care acesta le-a plãtit ca impozit la Primãria Bârlad, dupa mega tranzactia din Insula Mare a Brãilei. Dulute avea de ales atunci, unde plãteste impozitul, iar acesta a ales cu sufletul, adicã la Bârlad, unde si-a fixat sediul social al firmei. Si iatã cã acesti bani se vãd si în investitii. 3 milioane de lei investiti în acest parc sunt din acel impozit, iar primarul a explicat de ce investitia nu s-a putut face prin bani europeni. Dupã inaugurare, cei doi au asistat la un spectacol sustinut de elevii Scolii de Canto „Soul Music Art” din Bârlad, pregãtiti de profesorul de canto Dragos Gheorghiu.