UPDATE: În imaginile surprinse de jurnaliștii prezenți la fața locului, se vede cum Ierarhul Hușilor este asaltat de credincioși. Oamenii îi cer binecuvântare și îi mărturisesc faptul că apreciază tot ceea ce reușește să facă de când a venit la Huși, în fruntea acestei Episcopii greu încercate, în ultimii ani. Imaginile sunt emoționante și îi bucură pe vasluieni. Era timpul ca, după 8 ani de groază, să vină la cârma Episcopiei un Ierarh demn de pleiada celor 50 de mari episcopi, care i-au fost înaintași. E deja de nortorietate că al 51-lea nu a fost un episcop, ci, efectiv, o năpastă.
EMOȚII… Cu binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Preasfințitul Părinte Ignatie al Hușilor, se află astăzi la Mănăstirea Petru Vodă din județul Neamț, unde oficiază Sfânta Liturghie, săvârșind apoi și parastasul, la împlinirea a șapte ani, de la trecerea la cele veșnice al părintelui arhimandrit, Iustin Pârvu, unul din marii Duhovnici ai României.
Momentul este unul de mare încărcătură spirituală, căci, părintele Iustin Pârvu, alături de Ilie Cleopa, Arsenie Boca, Ioanichie Bălan, Dumitru Stăniloae sau Arsenie Papacioc, au însemnat pleiada celor mai importante repere ale ortodoxiei românești contemporane. Părintele Iustin Pârvu, stareț al Mănăstirii Petru Vodă, a încetat din viață în 2013, la vârsta de 94 de ani. Fii săi duhovnicești îl plâng și astăzi, unii cerând chiar deshumarea monahului, vrând să arate astfel că Iustiv Pârvu a fost un sfânt și trebuie canonizat. Dincolo de aceste demersuri, care încă nu și-au găsit suficient ecou în rândul celor care pot lua o asemenea decizie, păintele Iustiv Pârvu a fost și va rămâne unul din cei mai iubiți Duhovnici ai Românie.
Învățăturile sale, felul curat și arzător ca al unei flăcări, de a proiecta valorile adevărate ale ortodoxiei în sufletele credincioșilor, i-au asigurat nemuririea în conștiința românilor. Și dacă astăzi, Episcopul Ignatie al Hușilor este acolo, pentru a oficia slujba de pomenire a părintelui Iustin Pârvu, precum și Parastasul la 7 ani de la trecerea la cele veșnice al acestui stâlp al Ortodoxiei românești, pentru hușeni este o onoare și o bucurie. Iată imagini de la slujba de astăzi, de la Mănăstirea Petru Vodă: