spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Povestea lui Alexandru, bãiatul de 10 de la scoala fãrã fite a Vasluiului

- Advertisement -

VALOROS…Alexandru Baciu este elev al Scolii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir” din Vaslui sau Scoala nr. 2 cum mai este cunoscutã de generatiile mai vechi. Nu e o unitate de învãtãmânt unde sã se îngrãmãdeascã elitele orasului, însã este un loc unde pasiunea cadrelor didactice si ambitiile unor elevi merituosi o fac sã depãseascã statutul de scoalã de cartier. Alexandru, bãiatul de 10 al scolii, ne spune secretele acestei mici comunitãti didactice si cum a ajuns sef de promotie, desi nu a fost un sfânt. A chiulit de la ore, cã sã le facã pe plac colegilor, a sãrit geamul în pauzã, dar cât a fost vorba de învãtat, s-a pus cu burta pe carte. Asa a si ajuns la olimpiada nationalã de Geografie. Provine dintr-o familie cu sase frati si toti au fãcut gimnaziul aici. Unii sunt medici, altii politisti, iar eroul nostru, desi nu este hotãrât, ar vrea ca pe viitor sã fie avocat. Sperã sã treacã cu brio de Evaluarea Nationalã si sã ajungã la Liceul „Emil Racovitã”.

Alexandru nu este un tocilar, ci chiar un nãzdrãvan. În fata întrebãrilor jurnalistilor de la Vremea Nouã, rãspunde aproape soldãteste si-si aminteste precum Nicã din Amintiri din Copilãrie, de trãsnãile pe care le-a fãcut împreunã cu colegii sãi: „Nu mã simt deloc diferit fatã de ceilalti. Sunt acelasi elev si acelasi prieten pentru toti. Atât profesorii cât si colegii mei m-au încurajat mereu si au fost lângã mine. Au fost opt ani de scoalã plini de experiente atât plãcute cât si neplãcute, dar mi-au format caracterul. În clasele V-VII am avut pe doamna de geografie care mi-a insuflat pasiunea pentru aceastã materie si am participat la olimpiadele de profil pânã la etapele nationale. Nu pot sã nu o amintesc acum si pe dna dirigintã Carp Dorina care m-a sprijinit enorm în toti acesti ani. De fapt, toti profesorii sunt speciali pentru mine”, îsi începe povestea proaspãtul sef de promotie.

Scoala on-line nu a fost pe placul lui Alexandru, o fire sociabilã

„În perioada pandemiei, cât cursurile au fost on-line, nu a fost deloc bine. Nu mi-a plãcut, desi am fãcut pregãtire la mai multe materii. As fi preferat oricând ca scoala sã se desfãsoare într-o incintã, decât în mediul on-line. Dar în tot acest timp am pãstrat legãtura cu colegii si profesorii mei, atât pe platformele pentru ore on-line cât si pe privat. Revenirea la scoalã ne-a fãcut sã realizãm cât demult ne-am schimbat unii dintre noi în aceastã perioadã de pandemie iar revederea a fost plãcutã. Nu acord multe ore pe zi temelor. Eu învãtam foarte mult din scoalã, iar acasã doar repetam. Nu pot sã învãt acasã. Retin foarte usor din clasã, modul meu de învãtare este în clasã, la tablã, cu multe exercitii, iar predarea materiei de cãtre profesori m-a ajutat sã am lectiile deja învãtate din clasã. Din clasa a V-a si pânã în clasa a VII-a am participat la olimpiada de Geografie, la care am fost în fiecare an la faza nationalã. În clasa a V-a am luat locul II la Nationalã cu 92 de puncte, în clasa a VI-a am luat locul I cu nota 10 si într-a VII-a mentiune, cu 96 puncte. Am participat la mai multe concursuri de-a lungul anilor, însã concursul la Geografie mi-a marcat viata mai mult în mod pozitiv, fiindcã ai nevoie de ambitie ca sã reusesti. Am avut sprijinul colegilor si profesorilor si mereu mã îndemnau sã continui. Dupã fiecare rezultat obtinut, ei mã încurajau: «Bravo! Felicitãri! Nu te opri! Continuã!»”, mai spune olimpicul de la Scoala nr.2.

Olimpic, dar nãzdrãvan

Clasa mea a fost un fel de oaie neagrã a scolii. Colegii mei, mereu pusi pe sotii, erau si zburbalnici. Avem multe amintiri hazlii împreunã. Nu pot specifica una anume, dar recunosc cã am si chiulit de la ore împreunã cu ei. Prima datã a fost în clasa a VII-a, cred! Am plecat toti de la ora de tehnologie si-mi amintesc cã am sãrit pe geam. Clasa noastrã era la parter. Bineînteles cã doamna dirigintã ne-a mustrat pe toti. Cea mai micã notã pe care am luat-o a fost 7, la francezã. Trebuia sã plec, aveam pregãtiri pentru Plugusor, fiindcã era perioada sãrbãtorilor si nu am avut timp sã termin tot testul si am plecat înainte de a se termina ora.

Seful de promotie de la Scoala „Dimitrie Cantemir vrea la Racovitã

SINCER… Desi a dovedit cã este un elev silitor, Alexandru recunoaste cã nota pe care o va lua la examern va fi si în functie si de inspiratia de moment. „Acum nu am emotii la Evaluarea Nationalã si sunt convins cã voi avea nota mare, totul depinde de ce subiecte vor da si dacã voi avea inspiratia necesarã. Vreau sã merg mai departe la Liceul «Emil Racovitã» Vaslui la profilul Stiinte Naturale. Mã descurc mai bine la Fizicã si Chimie decât la Mate-Info. Nu pot spune exact ce vreau sã devin în viitor, dar mai întâi vreau sã vãd cum mã descurc la liceu si la ce materii voi excela. Sunt nerãbdãtor sã ajung la liceu. Pot spune cã o urmez pe sora mea la Liceul «Emil Racovitã», care este elevã la profilul Stiinte Naturale. Suntem 6 frati în familie, toti am fost elevi ai Scolii Gimnaziale «Dimitrie Cantemir» Vaslui si de aici toti am plecat cu sperantã cã ne vom îndeplini visele. Si asa s-a si întâmplat. Sora mea mai mare a devenit medic în Bucuresti, un frate a ajuns politist. Eu urmez, însã nu-s hotãrât” a spus seful de promotie

Avocatura, o profesie care l-ar tenta pe Alexandru

PATRIOT…”Sã fiu sincer, nu îmi place sã fiu în centrul atentiei, îmi place sã fiu pe drumul meu, linistit, iar pe viitor mã vãd poate plecat din judet dar nu din tarã. Nu vreau sã îmi pãrsesc tara, vreau sã am un loc de muncã în România si sã trãiesc aici. Pe parcursul clasei a VIII-a mi s-a înfiripat ideea în minte de a deveni avocat, dar nu sunt sigur cã este exact ceea ce îmi doresc. Încã mai am timp suficient sã mã hotãrãsc. Mai întâi, trebuie sã vãd cum fac fatã la exigentele din liceu si dupã aceasta mã voi hotãrî” si-a încheiat povestea bãiatul de 10 de la Scoala nr. 2.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.