Ilie Năstase (73 de ani), personaj activ și în lumea fotbalului, s-a însurat pentru a cincea oară, de data aceasta a făcut cununia religioasă cu Ioana Simion, deși în urmă cu două săptămâni se vorbea de un divorț. Cei doi sunt căsătoriți civil de anul trecut. Totul s-a rezolvat până la urmă cu niște condiții.
Lumea showbizului a fost marcată de încă o relație cu năbădăi existentă între Ilie și Ioana Năstase. Cei doi însurăței au fost recent în pragul divorțului, Ioana chiar a înaintat actele, numai că sâmbătă, 6 iunie 2020, toată lumea a fost luată prin surprindere de o decizie totală opusă. Cei doi miri s-au cununat religios la Techirghiol, doar în compania prietenilor apropiați.