spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Parastas pentru părintele Mina Dobzeu, la 2 ani de când s-a stins din viață!

- Advertisement -

PENTRU SUFLET… La doi ani de la trecerea la cele veșnice, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat slujba Parastasului pentru părintele Mina Dobzeu, alături de un sobor de preoți și diaconi. Mormântul Duhovnicului simbol al Episcopiei Hușilor se află chiar la streașina altarului Catedralei Episcopale din Huși.

Evenimentul a avut loc astăzi, sâmbătă, 6 iunie. Ierarhul Hușilor l-a caracterizat pe Părintele Mina Dobzeu ca fiind un om plin de curaj duhovnicesc:

„Această zi de pomenire, a celui care a fost mărturisitor al credinței în Hristos, coincide cu ziua de pomenire a tuturor celor adormiți. Aceste soroace de pomenire poartă o denumire generică, în cazul de față fiind «Moșii de vară. Îi avem în inima noastră, în gândul și în pomenirea noastră pe toți cei cărora le datorăm faptul că trăim într-o țară liberă, că ne putem manifesta nestingherit credința. Biserica, în înțelepciunea ei, a rânduit aceste zile de pomenire a tuturor celor care au adormit în nădejdea învierii și a vieții veșnice.

Astăzi se împlinesc doi ani de la plecarea în lumea veșniciei a celui care a pătruns în conștiința neamului nostru ca fiind un curajos mărturisitor al lui Hristos în vremuri ostile. Au fost vremuri în care a te declara ucenic al lui Hristos însemna o infamie,, însemna un blestem, presupunea renunțarea la propria viață.

În egală măsură, Părintele Mina Dobzeu a fost botezătorul marelui om de cultură, părintele Nicolae Steinhardt de la Rohia. Prin mâinile Părintelui Mina, monahul Nicolae de la Rohia a primit înfierea întru Hristos, înfierea întru credința cea autentică, a primit darul credinței ortodoxe”, a spus Preasfințitul Ignatie.

Un film documentar și un volum de documente, depre părintele Mina!

“În urma lecturării pe care am făcut-o dosarului de la Securitate al Părintelui Mina – pe care intenționăm să îl publicăm integral, ca în felul acesta să transpară mult mai pregnant și luminos chipul de mărturisitor și suflet curajos – am ajuns la concluzia că una dintre cele mai longevive virtuți ale Părintelui Mina a fost curajul< a mai spus Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor. Totodată, Preasfinția Sa a precizat faptul că Episcopia Hușilor pregătește pentru anul viitor, când se împlinesc 100 de ani de la naștere, un volum de documente și un film documentar dedicate Arhimandritului Mina Dobzeu, după cum informează site-ul Episcopiei Hușilor, episcopiahusilor.ro.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.