spot_img
spot_img
2.4 C
Vaslui
25-dec.-2024

Vremea 31 mai. Ploi torențiale și temperaturi surprinzătoare. Unde va ninge?

- Advertisement -

Vremea 31 mai. Meteorologii au anunțat că, în ultima zi din mai, vremea va fi capricioasă în toată țara.

Astfel, ultima zi a lunii mai aduce temperaturi mai scăzute decât normalul acestei perioade și ploi în aproape toată țara, care în anumite zone se vor transforma în furtuni, chiar și cu căderi de grindină. Ploile vor fi torențiale, de vară, deși temperaturile nu sunt specifice acestei perioade a anului.

În vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţarii, la deal şi la munte, valorile termice se vor situa sub cele normale perioadei, vor fi înnorări, iar treptat, dinspre nord-vest, aria ploilor se va extinde. Ploile vor avea şi caracter de aversa, iar cantitaţile de apă înregistrate prin acumulare, pe arii restrânse, vor fi însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra între 11-12 grade în Maramureş şi 25 de grade în Muntenia.

Vremea 31 mai – în Capitală

Meteorolgii anunță că, în Capitală, temperatura maximă se va situa în jurul a 24 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va avea intensificări temporare cu viteze ce la rafală vor atinge 45…50 km/h.

La munte, valorile termice se vor situa sub cele normale ale perioadei, vor fi înnorări în cea mai mare parte a intervalului, iar treptat aria ploilor se va extinde. Ploile vor avea şi caracter de aversă, iar pe arii restrânse cantitaţile de apa vor fi însemnate. Trecător, în masivele nordice, la altitudini mari, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. ….https://evz.ro/vremea-31-mai-ploi-torentiale-si-temperaturi-surprinzatoare-unde-va-ninge.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.