spot_img
spot_img
1.5 C
Vaslui
25-dec.-2024

VIDEO ULUITOR Cum au ajuns să fie săvârșite cununiile: Bătaie de joc într-unul dintre cele mai importante momente din viață

- Advertisement -

Căsătoriile amânate din cauza stării de urgenţă sunt oficiate din nou, de sâmbătă, doar că mirii îşi declară iubirea din spatele măştilor de protecţie. Unii îndrăgostiţi renunţă la sărut şi doar se îmbrăţisează. Multe cupluri sunt nevoite să amâne luna de miere şi petrecerea de după căsătorie, potrivit Mediafax.

VIDEO

Cât a durat starea de urgenţă, căsătoriile au fost amânate. Acum, Paula şi Sergiu, de la Cluj-Napoca, răsuflă uşuraţi. S-au luat, în sfârşit, cu acte în regulă, dar fără sărutul de rigoare. S-au mulţumit cu o îmbrăţişare… de epidemie.

„Nunta era programată, iniţial. Dar am renunţat la nuntă”, spune Paula.

Luna de miere va fi amânată, cel mai probabil, pentru anul viitor.

„Nu ştiu, o să vedem, la anul, după ce se termină pandemia”, a mai spus Paula.

Oficierea căsătoriilor a fost reluată peste tot în ţară, dar cu măsuri de siguranţă împotriva temutului virus. Părinţii şi naşii stau la distanţă, strângerile de mână sunt înlocuite de atingeri cu cotul, iar pupăturile…cam lipsesc.

„Îi aşteptăm pe cei care doresc, în această perioadă de pandemie, să realizeze o căsătorie pentru eternitate, în vremuri speciale, de care, cu siguranţă, îşi vor aminti toată viaţa”, este mesajul pe care îl transmite Emil Boc, primajul Clujului, celor care au planuri de căsătorie.

Cei care îşi oficializează relaţia în vremea coronavirusului au parte de restricţii: masa şi darul se amână, însă amorul promite să rămănă neîngrădit. …https://www.stiripesurse.ro/video-uluitor-cum-au-ajuns-sa-fie-savarsite-cununiile-bataie-de-joc-intr-unul-dintre-cele-mai-impor_1465557.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.