Un ieșean susține că i s-a pus aiurea poprire pe pensie. Totul a pornit de la un contract de credit, pentru achiziționarea de produse electrocasnice de la Altex. Ieșeanul susține că nu a mai ridicat produsele, dar, chiar și așa, i s-a pus poprire pe pensie. Un pensionar din Iași a decis recent să acționeze în judecată SC Altex România SRL și SC Kruk SA. Asta, după ce ieșeanul s-a trezit cu poprire pe pensie.
Astfel, Ioan Miron le-a cerut magistraților din cadrul Judecătoriei Iași să constate că cele două companii s-au îmbogățit fără justă cauză.
„Instanța respinge ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul Miron Ioan în contradictoriu cu pârâtele SC Kruk SA și SC Altex România SRL”, au menționat judecătorii.
Decizia nu este definitivă, aceasta fiind deja contestată de către ieșean. Dosarul a ajuns în apel la Tribunalul Iași, următorul termen al cauzei fiind stabilit pentru data de 14 mai 2020.
Ieșeanul cere înapoi banii din pensie
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței, Ioan Miron a solicitat, în contradictoriu cu cele două pârâte, ca acestea din urmă să fie obligate la restituirea către el a sumei de 4.919,40 lei, plus cheltuieli de executare, plus cheltuielile reprezentând taxe de timbru, onorariul de avocat și toate cheltuielile pe care le va face cu acest proces, la care să se adauge dobânda legală BNR de la data înființării popririi până în ziua plății efective, precum și penalități de 0,1% pe zi de întârziere pentru aceeași perioadă, în baza principiului îmbogățirii fără just temei. ….https://www.bzi.ro/exclusiv-un-iesean-s-a-trezit-cu-poprire-pe-pensie-din-cauza-unei-presupuse-datorii-la-altex-romania-a-dat-in-judecata-si-compania-kruk-un-recuperator-de-debite-3947980?utm_source=website&utm_campaign=homepage&utm_medium=Local