spot_img
spot_img
-1.3 C
Vaslui
13-ian.-2025

Adio, dar rămân cu tine! Ce se întâmplă cu amenzile după ce au fost declarate neconstituţionale la CCR

- Advertisement -

Poliţiştii vor da amenzi în continuare celor care ies din casă fără un motiv întemeiat chiar şi după ultima decizie a CCR, iar oamenilor nu le rămâne decât să îşi ia toate măsurile de precauţie pentru a ieşi cu bine din pandemie

Numărul şi valoarea amenzilor date de poliţişti pentru încălcarea Ordonanţelor militare au scăzut drastic după decizia Curţii Constituţionale a României prin care a fost declarat neconstituţional articolul de lege care stabilea sancţiunile şi valoarea lor. Mai exact, dacă înainte de decizia CCR poliţiştii dădeau cel puţin 3.500 de amenzi pe zi, uneori chiar peste 5.500, după decizie numărul amenzilor a scăzut sub 1.000 pe zi. Şi valoarea medie a sancţiunilor s-a înjumătăţit. Concret, potrivit statisticilor, în primul interval complet de 24 de ore după decizia CCR, 7 mai ora 13.00 – 8 mai ora 13.00, poliţiştii au depistat 871 de persoane care nu au respectat restricţiile de circulaţie. O zi mai târziu, 8 mai ora 13.00 – 9 mai ora 13.00, numărul persoanelor a scăzut şi mai mult: 444 de români prinşi circulând fără un motiv întemeiat. Iar de sâmbătă până duminică au fost depistaţi doar 331 de români care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. „Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 187.800 de lei. Facem precizarea că până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale privind declararea neconstituţionalităţii unor prevederi ale O.U.G. nr. 34 din 26 martie 2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, se aplică norma juridică în vigoare”, arată autorităţile.    Românii amendaţi, cu ochii pe Monitorul Oficial Practic, CCR nu a declarat ca fiind în afara cadrului Legii fundamentale ordonanţele militare, ci doar OUG 34/2020. Asta înseamnă că doar regimul sancţionator este necontituţional. Astfel, odată cu eventuala trecere de la starea de urgenţă la starea de alertă, preconizată a fi instituită pe 15 mai, autorităţile ar trebui să ia în calcul decizia CCR şi să adopte măsurile pe care intenţionează să le impună în aşa fel încât să evite, pe viitor, un conflict între Constituţie şi normele de drept, spun avocaţii. „Dacă după 30 de zile apare motivarea CCR, iar judecătorii spun acolo că nu se pot da amenzi prin ordonanţe de urgenţă, ar trebui să se întrunească Parlamentul şi să dea o lege. Altfel, la instituirea noii stări, de alertă, nu se vor putea da alte asemenea OUG”, a explicat avocatul Cristian Ene.

Citeste mai mult: adev.ro/qa4gnk

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.