Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și echipaje specializate, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament din municipiul Vaslui, strada Ștefan cel Mare, blocul 414 (lângă Spitalul Județean de Urgență Vaslui), la etajul III. „La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta într-o cameră a apartamentului, întregul imobil fiind inundat cu fum. Au fost evacuate cinci persoane și s-a deschis trapa pentru evacuarea fumului și a gazelor toxice. Incendiul a fost lichidat fără probleme, pagubele în apartament fiind minore. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost focul deschis în spațiu închis, o lumânare lăsată să ardă într-un ghiveci din material plastic”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui. La intervenție a participat și un echipaj de pe ambulanța SMURD care a acordat îngrijiri medicale persoanelor evacuate.