CULTURÃ… Anul 1877 a marcat sfârsitul uneia dintre cele mai negre pagini din istoria românilor: asuprirea turceascã. Aceasta s-a manifestat în diferite moduri, începând din secolul al XV-lea, direct sau indirect, de cele mai multe ori, însã, însotitã de violente de neimaginat astãzi. Dacã în Occident rãzboaiele se purtau dupã anumite reguli, scopurile declarate, cel putin, fiind de ordin teritorial, dinastic sau religios, iar violentele asupra populatiei civile erau colaterale si mãrginite, cu totul altfel era situatia la noi. Invaziile turcesti si tãtãrãsti aveau ca scop declarat jaful, distrugerile, violarea femeilor, luarea lor în robie, alãturi, de cele mai multe ori, de copii. De exemplu, dacã în Occident un soldat jefuia o casã, se mãrginea la atât, pe când un turc, dupã jaf, dãdea foc casei. Toate acestea au determinat, din pãcate, o serie de întârzieri în dezvoltarea noastrã socialã, politicã sau culturalã. Dar începând din secolul al XIX-lea, lepându-ne de influentele orientale si de tot ce tinea de acestea, am trecut la modernizarea tãrii. A fost meritul unei adevãrate generatii de aur, si de boieri instruiti la Paris, care au fãcut revolutia de la 1848, Unirea de la 1859 si Independenta de la 1877.
Dan RAVARU
Proclamarea acesteia s-a lovit în mod firesc de împotrivirea Turciei, de unde si rãzboiul care a urmat. În sufletul românilor, în subconstientul lor, se conservase, însã, amintirea jafurilor turcesti, a nedreptãtilor suferite, asa cã au plecat la luptã însufletiti de ura fatã vechiul asupritor. A fost un adevãrat rãzboi popular, care a întãrit toate clasele si straturile sociale începând de la simplul tãran pânã la domnitorul Carol I. Aceastã stare de spirit s-a reflectat si în creatia popularã, în folclor si în etnografie. În cercetãrile efectuate în urmã cu exact o sutã de ani de la evenimentele din 1877, am întâlnit amintirea acestora în obiecte de artã popularã sau în versurile cântecelor interpretate pe atunci. Sã mai subliniem un lucru: locuitorii din actualul judet Vaslui s-au remarcat în mod deosebit în timpul rãzboiului, confirmând, din nou, observatia lui Dimitrie Cantemir care, în secolul al XVIII-lea, afirma cã cei mai multi luptãtori dintre români sunt cei din sudul Moldovei. Sã amintim numai faptul cã celebrul Osman Pasa, comandantul Plevnei, atunci când s-a predat „tinerei si vitezei armatei române”, dupã spusele sale, si-a înmânat sabia colonelului viitor general Mihai Cerchez din Bârlad. Vestiti au devenit, în primul rând, dorobantii. Acestia constituiau trupe teritoriale, adicã proveneau din aceleasi localitãti si împãrtiri administrative. Dorobantii din fostele judete Tutova si Fãlciu formau Regimentul 12, alãcuit din batalioanele 1, cu resedintã la Bârlad, si 2, cu resedinta la Husi. Vasluienii formau batalionul 2 din Regimentul 13 , cu resedinta la Iasi. Ca sã întelegem mai bine cum erau organizati, amintim cã judetele erau formate din plase, subunitãti administrative, care se reflectau si în organizarea militarã. Astfel, batalionul de Dorobanti din Vaslui avea patru companii: Pungesti, Negresti, Codãesti si, bineînteles, Vaslui, plutoanele se formau pe comune, grupele, pe sate. Asa cã au plecat la luptã alãturi, frate cu frate, vãr cu vãr, uneori, tatã si fiu. De aici, poate, pãstrarea amintirii rãzboiului, asa cum am întâlnit-o în 1977. Pe piesele de artã popularã, prosoape, covoare, vom întâlni imagini ale luptãtorilor de la 1877, cu uniformele si armamentul lor. O piesã exceptionalã în acest sens este un covor din Giurcani, comuna Gãgesti, care reprezintã patru cavaleristi, rosiori si o fatã cu doi pomi ai vietii în mâini. Câteva litere din aflabetul chirilic demonstreazã vechimea piesei respective. Împreunã cu regretatul cercetãtor Marin Rotaru, am dat de acest covor unicat tocmai când proprietara sa dorea sã-l strice, sã foloseascã lâna pentru altceva. L-am salvat si se aflã acum în colectiile muzeului judetean Vaslui.
Amintirea rãzboiului s-a pãstrat în cântecele populare
În colectia Elena si Costel Rotaru de la Tãcuta, avem mai multe piese din tesãturi de interior în care sunt reprodusi cãlãretii de la 1877, care se pare cã au impresionat în mod deosebit si au lãsat amintiri statornice. La Siscani, în comuna Hoceni, a existat un ansamblu unicat din piese sculptate în lemn, unic în tarã si, poate, în Europa. Un locuitor al satului, luptãtor la 1877, când s-a întors din rãzboi, i-a sculptat în lemn pe toti cei 20 de soldati din plutonul sãu, iar stâlpii i-a asezat distantat în gardul care înconjura gospodãria. Din pãcate, urmasii sãi, odatã cu deteriorarea gardului, au pus pe foc stâlpii sculptati, rãmând din întâmplare numai unul pe care l-a gãsit cercetãtorul entograf Paul Petrescu si pe care îl reproducem (foto). Amintirea rãzboiului s-a pãstrat, de asemenea, în cântecele populare pe care le-am întâlnit în sate în 1977 si care mai circulã si astãzi. De la Hãlãresti, comuna Iana, am cules o piesã care rezumã, într-un fel, desfãsurarea întregului rãzboi cu o concizie remarcabilã. Sunt amintite momente esentiale si se încheie cu predarea lui Osman Pasa. De la Rusi-Puiesti, s-a pãstrat un cântec oarecum romancios în care are loc recunoasterea târzie a iubitului venit de pe front, devenit din sergent, cãpitan, toate acestea, pe fondul desfãsurãrii luptelor si încheierii acestora. De la Perieni, un informator în vârstã si-a amintit în versuri momentele mobilizãrii adunãrii la Bârlad a celor care urmau sã plece în rãzboi. La fel, tot de la Cãlãresti este amintitã plecarea în Bulgaria, unde se vor desfãsura luptele. Multe cântece, însã, legate de 1877, s-au pãstrat în folclorul românesc, urmând legile acesteia. De obicei, creatorul popular nu tine cont de unele elemente care marcheazã zona geograficã sau timpul istoric, el urmãrind numai redarea esentialului, de exemplu, atitudini legate de moarte, jertfã, viatã etc. Multe cântece de la 1877 au fost reluate în legãturã cu Primul Rãzboi Mondial, de aceea vom gãsi, de exemplu, amintirea Muntilor Balcani când este vorba de lupte purtate mai târziu în alte zone geografice. În ansamblu, însã, pãstrarea în memoria nationalã, în sufletul etnic a amintirii evenimentelor glorioase din trecut constituie o lectie de patriotism, de identitate nationalã, care contrazice temeinic afirmatiile unor asa-zisi istorici contemporani, ce contestã calitãtile românilor sau considerã prezentarea corectã a acestora drept nationalism.
Frunzã verde trei stejari
Nu mai am de turc habar,
L-am împins de-a durita
Cât colo din Grivita.
Sãraca de maicã-sa,
Turcul fuge vai de el,
Eu în goanã dupã el.
La Palanca a fugit
Si acolo l-am nimerit.
L-am împins de-a durita
Unde-am fost, pe unde am dat
Turcul nu s-a mai sculat
Lângã Plevna sugrumat
Osman Pasa s-a predat.
(Hãlãresti, Liteanu Ileana, 62 ani, în 1977)
Pe un drum ce vine din Muntii Balcani,
Se întâlneste o fatã
Cu un domn cãpitan.
De unde vii tu oare,
Mândre cãpitante?
Vin din crunta luptã
Din Muntii Balcani.
N-ai vãzut tu oare,
mândre cãpitane,
Un sergent ce poartã
Numele de Dan?
L-am vãzut, fetito,
Chiar el m-a servit
Si pe câmp de luptã
Cu sânge a murit.
Eu te rog fetito,
Mergi la tine acasã
Peste putine zile
Vei fi cãpitãneasã.
Fii fãrã grijã,
Scumpa mea copilã
Cãci sunt sergentul Dan
Pe câmpul de luptã
Fãcut cãpitan.
(Rusi, Obreja Zoita, 57 ani, în 1977)
Am zis verde bob orez
Marita cu ochii verzi
Iesi afarã de mã vezi
Pân’ ce sunt grânele verzi
Cã dacã s-or secera
Mult îi plânge s-ai ofta
De cãlãtoria mea.
Sã vin, dragã, la Bârlad,
Cã acolo suntem chemati
Douã sute de soldati
Si-un batalion de vânãtori
Toti frumosi ca niste flori
(Perieni, C. T. Postolache, 94 ani, 1977).
Si mã duce tot colea
Si mã trece Dunãrea
Si mã duce în Bulgaria.
Unde nu cunosc pe nimenea
Numai haina de pe mine
Si baioneta la o parte,
Mi-i si sorã, mi-i si frate.
(Hãlãresti, Catanã Ileana, 54, în 1977)
