spot_img
spot_img
-1.3 C
Vaslui
13-ian.-2025

Cum să vorbiţi cu copilul despre COVID-19. Sfaturi de la specialişti

- Advertisement -

Suntem cu toţii neliniştiţi de tot ceea ce auzim în jur legat de pandemie. Copiii cu atât mai mult pot deveni vulnerabili în faţa sentimentelor de anxietate, stres şi tristeţe. Ei au nevoie de explicaţii pe înţeles. UNICEF şi OMS au pus la punct o serie de ghiduri utile pentru părinţi. Suntem bombardaţi cu ştiri referitoare la pandemie din toate părţile: de la televizor, de pe internet sau pur şi simplu în urma discuţiilor purtate cu alţii. În aceste condiţii, nu este greu să ne cuprindă anxietatea.  Copiii sunt şi mai vulnerabili în faţa unei astfel de situaţii şi au nevoie de ajutorul părinţilor pentru a înţelege ce se petrece.  Jacob Hunt, specialist în comunicare al UNICEF a întocmit un ghid pentru părinţi care-i pot ajuta să gestioneze situaţia şi a-i calma pe cei mici.  1. Puneţi întrebări deschise şi ascultaţi Începeţi prin a-i îndemna pe copii să vorbească despre această problemă. Aflaţi cât de mult ştiu deja şi lăsaţi-i să conducă discuţia. Dacă sunt foarte mici şi nu au auzit deja despre epidemie, s-ar putea să nu fie nevoie să abordaţi subiectul, dar e o ocazie bună pentru a le aminti despre măsurile bune de igienă, fără a le induce noi temeri. Asiguraţi-vă că vă aflaţi într-un mediu sigur şi permiteţi-i copilului să vorbească liber. Desenele, poveştile şi alte activităţi vă pot ajuta să deschideţi discuţia.   Cel mai important este să nu le minimizaţi şi să nu le evitaţi îngrijorările. Asiguraţi-vă că arătaţi înţelegere pentru ceea ce simt ei şi asiguraţi-i că este firesc să se simtă speriaţi de aceste lucruri. Arătaţi-le că îi ascultaţi, acordându-le atenţie deplină, şi asiguraţi-vă că ei înţeleg că pot vorbi cu dumneavoastră şi cu profesorii lor ori de câte ori doresc.   2.  Fiţi sinceri: explicaţi adevărul într-un mod accesibil copilului Copiii au dreptul la informaţii reale despre ceea ce se întâmplă în lume, dar adulţii au, de asemenea, responsabilitatea de a-i feri de discomfort. Utilizaţi un limbaj adecvat vârstei, urmăriţi-le reacţiile şi acordaţi atenţie nivelului lor de anxietate.   Dacă nu puteţi răspunde unei întrebări, nu mergeţi „pe ghicite“. Folosiţi momentul ca pe o ocazie pentru a căuta răspunsurile împreună. Site-urile organizaţiilor internaţionale precum UNICEF şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii sunt surse foarte bune de informaţii. Explicaţi că unele informaţii din mediul online nu sunt adevărate şi că este mai bine să avem încredere în experţi.   3.  Arătaţi-le cum să se protejeze pe ei înşişi şi pe prietenii lor Una dintre cele mai bune metode de a-i feri pe copii de coronavirus şi de alte boli este de a încuraja, pur şi simplu, spălarea regulată a mâinilor. Nu trebuie să fie o conversaţie extrem de serioasă. Cântaţi împreună un cântecel sau dansaţi împreună cu copilul, pentru ca procesul de învăţare să fie distractiv. De asemenea, le puteţi arăta cum să strănute sau să tuşească în pliul cotului; explicaţi-le că cel mai bine este să nu vă apropiaţi prea mult de persoanele care au aceste simptome şi cereţi-le să vă spună dacă încep să simtă că au febră, că tuşesc sau au dificultăţi de respiraţie.   4. Faceţi-i să se simtă în siguranţă Când vedem atât de multe imagini cu impact puternic la televizor sau pe internet, putem simţi, uneori, că ne confruntăm cu o criză pretutindeni. Copiii pot să nu facă distincţia între imaginile de pe ecran şi propria lor realitate şi pot crede că sunt în pericol iminent. Îi puteţi ajuta pe copii să gestioneze stresul, oferindu-le oportunităţi de a se juca şi relaxa, atunci când este posibil. Păstraţi rutinele şi programul obişnuite, cât de mult posibil, mai ales înainte de culcare, sau contribuiţi la crearea de noi rutine într-un mediu nou.

Citeste mai mult: adev.ro/q9r8wi

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.