TRADITII… 1 Mai este cunoscutã în lume ca Ziua Internationalã a Muncii. În mai multe țãri de pe glob, inclusiv în România, este zi liberã decretatã prin lege. În traditia popularã, însã, la 1 Mai românii sãrbãtoresc „Armindenul”, simbol al vegetatiei care proteja recoltele si animalele. I se mai spune si „ziua pelinului” si semnificã începutul verii. Armindenul se serbeazã pentru rodul pãmântului, ca sã nu batã grindina, împotriva dãunatorilor, pentru sãnãtatea vitelor, vinul bun, oamenii sãnãtosi, prin petreceri la iarbã verde, unde se mãnâncã miel si cas si se bea vin rosu cu pelin. Mai multe despre povestea Armindenului, cititi în rândurile urmãtoare explicatiile entologului vasluian Dan Ravaru.
Dintre sãrbãtorile precrestine, Armindenul se înscrie la un loc de frunte în ciclul celor care marcheazã trecerea timpului. Asa cum 1 Martie, zilele Dochiei, marcheazã începutul anului nou agrar, Armindenul marcheazã pe 1 mai începutul verii. La origine este fãrã îndoialã un omagiu adus unui zeu al vegetatiei pe care îl bãnuim în panteonul geto-dacic al cãrui nume de origine nu-l cunoastem, doarece religia acestor strãmosi ai nostri este în general putin stiutã. Presupusul zeu are caracteristici apropiate de zeitãti grecesti Pan sau Dionysos, zeitãtile grecesti fiind înrudite ca origine cu cele tracice. Faptul cã vegetatia are un loc aparte în viziunea magicã asupra lumii a dus la idolatrizarea unor elemente ale acesteia, în primul rând, arborii. Un element definitoriu din rândul acestora a fost arborele vietii de origine biblicã. În Paradis existau doi arbori, cel al cunoasterii si cel al vietii. Adam a luat cunostintã de arborele cunoasterii, nu a putut, însã, sã ajungã la arborele vietii, care este pãzit de îngeri cu sãbii de foc, iar dacã ar fi ajuns, oamenii ar fi fost nemuritori. Acest arbore al vietii, prezent mereu în arta popularã româneascã pe prosoape, covoare, lucrãri în lemn, a fost probabil model pentru Arminden, având loc si aici o îmbinare între credintele strãvechi, traditionale si crestinism. Omul primitiv se considera component al lumii, la fel fiind însã si animalele si plantele, de aceea se practica dendrolatria, adicã divinizarea unor arbori. Urme ale acestor credinte le regãsim în crestinism în legendele în care în scoarta sau scorbura unor arbori au apãrut icoane, ca în legenda Mãnãstirii Bujoreni.
Pelinul, o plantã consideratã în popor ca având proprietãti magice
Plecând de la toate aceste elemente, credem cã s-a ajuns la Arminden, arborele simbol pentru 1 Mai. Cu o zi înainte, flãcãii satului cãutau în pãdure cel mai înalt arbore, un brad sau un fag. Copacul era curãtat de crengi, i se lãsau numai câteva ramuri în vârf, era adus pe umeri si plantat în mijlocul satului. Urma împodobirea sa cu flori si panglici de toate culorile. Totodatã, se adunau crengi de tei sau de la alti arbori, cu conditia sã fie înflorite si erau asezate la porti, la intrarea în case, dar si la grajduri, magazin etc. Ele aveau un rol apostrofaic (de ocrotire, de pãzire), de grindinã sau alte fenomene care duceau la stricãciuni, dar apãrau în acelasi timp casa de strigoi si asigurau sãnãtatea tuturor, a oamenilor, a vitelor etc. Folosirea ramurilor înverzite îsi gãseste corespondenta si în crestinism. Când Irod a vrut sã-l ucidã pe Hristos, si-a trimis slujitorii sã punã ramuri înverzite la toate casele unde se nãscuserã recent copii. A doua zi, când urma sã aibã loc mãcelul, au descoperit cã absolut toate casele aveau în casã ramuri înverzite si, astfel, nu au mai stiut unde se putea afla Iisus. Si denumirea de Arminden reprezintã o influentã crestinã. Ea provine de la Ieremia deni (ziua zfântului Ieremia), care se serbeazã pe 1 Mai. La fel, si alte obiceiuri precrestine si-au acoperit într-un fel originea, luând nume dupã sfintii din calendar. De exemplu, obiceiul de Anul Nou Malanca se numeste astfel dupã Sfânta Melania, iar personajul Dochia, dupã Sfânta Efdochia. Alãturi de Arminden, adicã arborele ocrotitor al satului si al comunitãtii, acestuia i se asociazã pe 1 Mai pelinul. Denumit în latinã „artemisia absinthium”, este o plantã consideratã în popor ca având proprietãti magice. Este folosit în majoritatea vrãjilor care însotesc descântecele, iar de 1 Mai este purtat la brâu sau în pãr, este pus în asternut.
Se bea vin rosu amestecat cu pelin, considerându-se cã astfel cei care beau vor fi sãnãtosi si voinici tot anul
Un exemplu pentru aprecierea proprietãtilor magice ale pelinului este faptul cã este în mod obligatoriu folosit si de Cãlusari. Un ansamblu al acestora, trimis la Londra în 1938, la un prim festival de dansuri populare, nu a vrut sã intre în scenã pânã când englezii, cu greu au reusit sã facã rost de pelin si, dupã cum vom vedea, pelinul va fi folosit de 1 Mai în amestec cu vinul. Toate cele amintite mai sus creeazã fondul pe care se desfãsoarã sãrbãtoarea propriu-zisã a Armindenului. De la performarea sa ca obicei dacic, de ocrotire a comunitãtilor umane, Armindenul, ca si alte obiceiuri, a ajuns astãzi un prilej de petrecere, de bucurie colectivã. Sãtenii ieseau si mai ies si astãzi în multe locuri, chiar si în judetul Vaslui, la „iarbã verde”, adicã în preajma unor pãduri unde se încing mese. În mod obligatoriu, se bea vin rosu amestecat cu pelin, considerându-se cã astfel cei care beau vor fi sãnãtosi si voinici tot anul. În ziua de Arminden, se mai prefigureazã si viitoare cãsãtorii deoarece tinerii pun anumite crengi înflorite la usa fetelor. Desi în epoca modernã, în orase, 1 Mai a cãpãtat alte valente, în traditia popularã rãmâne Armidenul sãrbãtoare ocrotitoare pentru toti românii.
