spot_img
spot_img
-1.3 C
Vaslui
13-ian.-2025

Alcoolemie record la Iași! S-a ținut de volan să nu cadă din mașină când a fost oprit în trafic de polițiști! Până și oamenii legii și-au făcut cruce când au văzut valoarea indicată de aparat!

- Advertisement -

Un tânăr din Iași a dovedit că inconștiența nu are limite. S-a urcat la volan deși băuse peste măsură. Cănd a fost oprit de polițiști, abia se putea ține pe picioare. Valoarea indicată de aparatul alcooltest a fost uriașă, iar acum riscă să ajungă după gratii. Nu este singurul care a intrat în bucluc. Mașina pe care o conducea i-a fost încredințată de proprietar, iar proprietarul știa că se află sub influența băuturilor alcoolice

Scene incredibile la Iași. Un bărbat în vârstă de 34 de ani a bătut orice record ce ține de consumul de alcool la volan, cel puțin de la începul acestui an. În prima zi de Paște, Vasile Petrușcă, de loc din Pașcani, a fost oprit de polițiști în trafic. Când a fost tras pe dreapta abia se putea ține pe picioare. Nu era o surpriză având în vedere că mirosea de la o poștă a alcool. Luat la întrebări de oamenii legii, individul a precizat că a băut câteva pahare înainte să se urce la volanul mașinii prietenului său. Când a fost testat cu aparatul alcooltest, chiar și oamenii legii au rămas muți de uimire.

Valoarea indicată era uriașă

https://www.bzi.ro/alcoolemie-record-la-iasi-s-a-tinut-de-volan-sa-nu-cada-din-masina-cand-a-fost-oprit-in-trafic-de-politisti-pana-si-oamenii-legii-si-a-facut-cruce-cand-au-vazut-valoarea-indicata-de-aparat-3932178

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.