SENSIBILUL… Preotul Marin Tudorică, secretarul eparhial al Episcopiei Hușilor este văzut de cei din breasla sa și grație funcției deținute, ca fiind mai degrabă un bun administrator, decât un duhovnic. Nimic mai fals, iar „godspodarul” din curtea Episcopiei se dovedește a fi un suflet sensibil, care trăiește la intesitate maximă experiențele sale spirituale. Sfatul său către credincioși, de a folosi criza creată de cumplita pandemie pentru a medita și a călători înlăuntru sufletului fiecăruia dintre noi, arată luciditate și multă iubire de Dumnezeu. Nu ai fi crezut că omul care are toate cheile de la „acareturile” Episcopiei, cel care rânduiește bunul mers al documentelor instituționale este de fapt mai întâi preot și mai apoi funcționar. Vă invităm să parcurgeți textul de mai jos și să-l descoperiți pe Marin Tudorică, preotul de la Biserica Sf. Dumitru din Huși, care ne dă o lecție o penitenței sau mai bine spus a modului în care trebuie să ne spovedim lui Dumnezeu, fără preot, acum în vremurile când trebuie să respectăm regulile lumești, de izolare socială și de distanțare.
pr. Marin Tudorică,
Parohia Sf. Dumitru Huși
În aceste zile de suferință pentru umanitate, când vedem că întreaga societate traversează un moment de cumpănă provocat de noua boală molipsitoare – COVID 19, care afectează în mod covârșitor viața fiecăruia dintre noi în modalitatea pe care o consideram ca fiind firească, nu putem să nu constatăm o modificare extrem de rapidă și radicală a modului de existență cu care eram obișnuiți. Parcă la un semn nevăzut, prin apariția noului virus și a problemei medicale aferente, mare parte din tumultul exterior și forfota lumii s-au oprit instantaneu, străzile sunt mai goale ca niciodată, oamenii merg grăbiți, cei mai mulți sunt tăcuți, parcă absorbiți complet de propriile probleme. Virusul produce panică, sectoare întregi de activitate se închid sau funcționează la capacitate redusă, iar peisajul public cotidian este marcat de incertitudine și nesiguranță. Experții în domeniu ne arată că suntem în plină criză economică ca urmare a crizei medicale, iar informațiile despre pandemia coronavirus se rostogolesc rapid și se propagă cu o viteză uluitoare, fiind favorizate de dezvoltarea fără precedent a noilor tehnologii, prin care orice eveniment ajunge în orice colț al lumii în câteva clipe. În tot acest peisaj nu tocmai optimist, observăm și fenomene pozitive, contrare stării noastre de panică. Chiar dacă în țara noastră, iarna nu prea s-a arătat în acest an, vedem că anotimpurile își urmează curgerea lor. Natura înconjurătoare își urmează cursul firesc și legile ei naturale, revine la viață și ne arată forța ei fantastică de regenerare rapidă, iar căldura plăcută și molatică de primăvară arată maiestatea și sublimitatea creației, dincolo de frământarea oamenilor.
Bucuria se naște din suferință
Prin izolarea socială și distanțarea recomandate în această perioadă de către autorități, cei mai mulți dintre noi suntem inevitabil în situații inedite. Stăm în casă în cea mai mare parte a zilei, suntem îndemnați să nu circulăm decât foarte puțin, către locul de muncă sau pentru rezolvarea unor necesități de bază, pe scurt am ieșit din rutina obișnuită. Lipsa de informații precise în ceea ce înseamnă perioada de criză sau timpul în care vom fi nevoiți să ne adaptăm acestui stil de viață, ne provoacă foarte mult. Inevitabil, în universul nostru se nasc multe întrebări legate de locul nostru, de modul în care ne trăim viața sau ne raportăm la cunoscuții noștri, mai mult sau mai puțin dragi. Clipele acestea de restriște și de meditație pot fi un prilej de a călători și înlăuntrul nostru, lucru nu tocmai confortabil, întrucât ne provoacă la introspecție, la o problematizare a vieții noastre și de ce nu, la o cugetare asupra felului în care ne-am trăit viața până acum, atât în raport cu propria persoană, cât și în relația cu cei din jur. Deși aparent, până la apariția cumplitei pandemii, trăiam fără nicio constrângere exterioară în ceea ce înseamnă libertate de acțiune și mișcare, criza relațiilor sociale și comunitare erau sesizabile de mai multă vreme. Aveam multe semne prevestitoare în acest sens: comunicam foarte mult, evident digital, dar tot mai puțin vorbeam față către față; ne mișcam și alergam foarte mult, încotro oare?, dar nu aveam o direcție precisă; resimțeam tot mai acut dorința de a ne trage sufletul, să ne bucurăm de o clipă de respiro; tânjeam după o vorbă bună, după un zâmbet sincer ca de copil, după o îmbrățișare caldă și reconfortantă sufletește. Din fericire, perioadele de criză, paradoxal, au și multe beneficii. Ne ajută să înțelegem mai bine suferința și fragilitatea lumii, să realizăm că fiecare dintre noi în bunul mers al lumii avem o responsabilitate personală, dar și comunitară. Î1n aceste clipe, când am văzut o solidaritate extraordinară, multiple exemple de altruism, devotament și dăruire, avem șansa de a ne înnoi și recalibra sufletește, de a (re)descoperi bucuriile credinței, ale simplității în relațiile cu semenii, de a contribui la împlinirea binelui de care este atâta nevoie.
Paradoxal, pandemia ne trimite în postul tăcerii
BINEFACERILE POSTULUI… Pentru credincioși, această perioadă dificilă a coincis cu Postul Mare, timp pregătitor pentru sărbătoarea centrală a creștinității, învierea Domnului. Postul Paștilor, pe care anul acesta l-am parcurs într-un mod diferit față de ceilalți ani, ne amintește puterea primenirii interioare, fără de care murim sufletește. Criza acestor zile ne oferă șansa de a ne întâlni cu Dumnezeu prin aproapele nostru, chiar dacă astăzi nu este fizic în proximitatea noastră. Din punct de vedere spiritual, antidotul suferințelor este puterea învierii lui Hristos, care dă sens suferințelor din viața noastră, aduce bucurie și speranță, ne izbăvește de întristare și ne ajută să ne depășim fricile și angoasele. Chiar dacă sunt multe provocări pe toate planurile vieții noastre, să nu disperăm și să credem cu tărie în puterea învierii. Depinde doar de noi să convertim suferința acestor zile în bucurie și binecuvântare, să contribuim fiecare la clădirea unui viitor mai bun pentru toți. Închei prin a spune o simplă rugăciune: „Doamne, Iisuse Hristoase, vino în inimile noastre, în viața noastră, fii cu noi, astăzi, mâine și în toate zilele vieții noastre!”
