Încă o urmărire pe străzile Iașului. Un bărbat care circula haotic a fost observat de polițiștii ieșeni. Oamenii legii au încercat să-l oprească, însă nu au reușit. După ce i-au făcut un semnal de oprire, polițiștii s-au așteptat ca individul să tragă pe dreapta, dar nu a fost așa. Au plecat în urmărirea sa și au avut parte de o surpriză
Un ieșean beat peste măsură a gonit cu Poliția pe urme. Vasile Amarandi are 53 de ani, iar marți se afla pe strada Vasile Lupu, în zona podului din Metalurgie, când un echipaj de Poliție l-a observat în trafic. Poate nu ar fi fost tras pe dreapta de oamenii legii dacă direcția sa de deplasare nu ar fi fost haotică. Polițiștii rutieri i-au făcut semnal de oprire, însă bărbatul și-a continuat deplasarea. Imediat polițiștii au plecat în urmărirea lui, reușind să-l oprească. Bărbatul conducea un autoturism marca Opel, iar când polițiștii s-au apropiat de el, acesta mirosea puternic a alcool.
„Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași și Poliției Locale Iași au oprit, pentru control, pe raza municipiului Iași, un autoturism condus de un bărbat, de 53 de ani, din comuna Comarna. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvărșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
Amarandi avea o alcoolemie uriașă, de 1,18 miligrame alcool pur în aerul expirat….https://www.bzi.ro/exclusiv-in-pragul-comei-alcoolice-a-gonit-cu-politistii-pe-urme-urmarire-pe-strazile-iasului-terminata-prost-pentru-un-sofer-teribilist-3928228