spot_img
spot_img
-1.3 C
Vaslui
13-ian.-2025

Doi bărbați cu documente false, prinși la Vama Sculeni de autorități

- Advertisement -

Doi bărbați care dețineau documente false au fost prinși de polițiștii de frontieră la Vama Sculeni. Unul dintre bărbați avea un permis de conducere fals, iar celălalt o carte de identitate în schimbul contravalorii de 100 de euro.

„Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la doi bărbaţi, care deţineau documente false – unul un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republicii Moldovacel de al doilea o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române.

La sfârşitul săptămânii trecute, s-au prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iaşi, pentru efectuarea formalităţilor necesare controlului pentru trecerea frontierei, cetățenii din R. Moldova M.V. şi P.D., în vârstă de 30, respectiv 28 de ani, primul călătorind cu un autoturism marca Ford Focus, înmatriculat în Spania, cel de al doilea cu un autoturism marca Audi Q7, înmatriculat în Franţa.

Întrucât existau suspiciuni cu privire la faptul că bărbaţii ar deţine documente false, polițiștii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unor controale amănunţite asupra celor doi….https://www.bzi.ro/doi-barbati-cu-documente-false-prinsi-la-vama-sculeni-de-autoritati-3925867?utm_source=website&utm_campaign=homepage&utm_medium=Local

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.