Cadrele medicale ieșene cer disperate testarea COVID-19. Acum, după ce problema costumelor de protecție s-a rezolvat parțial, cadrele medicale au ridicat o nouă problemă: lipsa testării. Acestea cer Ministerului Sănătății schimbarea criteriilor de testare existente. După ce a fost confirmat cel de-ar treilea deces de COVID-19 în rândul cadrelor medicale, situația a devenit și mai apăsătoare.
Cadrele medicale ieșene cer disperate ajutorul autorităților. Acestea strigă unanim: „Dorim testarea COVID-19”. Fiecare zi a devenit o provocare pentru medicii, asistenții și infirmierele din Iași, care, după terminarea orelor de lucru, sunt nevoite să meargă acasă la familiile lor, neștiind dacă sunt sau nu infectate. Dacă în urmă cu câteva săptămâni problema principală a acestora în lupta cu coronavirus era lipsa echipamentelor de protecție, iată că astăzi, când această problemă este rezolvată parțial, cadrele medicale cer să fie testate. Disperarea lor s-a întețit odată cu creșterea numărului de cadre medicale care au decedat până în acest moment din cauza infectării cu COVID-19.
„Primesc zilnic zeci de apeluri”
Până în acest moment, trei cadre medicale din România au decedat în urma infectării cu COVID-19. Este vorba despre două asistente și un ambulanțier. Acest lucru a creat panică în rândul cadrelor medicale din Iași care cer testarea. Creșterea numărului de cazuri a determinat îngrijorarea în rândul cadrelor medicale ieșene care consideră testarea ca fiind singura modalitate de descoperire la timp a existenței virusului.
„Primesc zilnic zeci de apeluri de la asistenți medicali și infirmiere care, temându-se pentru viața lor, cer testarea. Din păcate, în acest moment, conform criteriilor de testare COVID-19, sunt testate doar cadrele medicale care prezintă simptome sau context epidemiologic. Normal ar fi ca toate cadrele medicale să fie testate cel puțin la 14 zile, acestea intrând zilnic în contact cu suspecți și confirmați”, spune Iulian Cozianu, președintele Sanitas Iași.
Cer disperați testarea
Dacă în urmă cu câteva săptămâni se discuta despre lipsa de costume de protecție pentru cadrele medicale, iată că situația s-a mai remediat, iar atenția acestora a fost distribuită către imposibilitatea de testare. Reprezentanții Sindicatului Sanitas au cerut Ministerului Sănătății și Direcției de Sănătate Publică Iași să schimbe criteriile de testare a personalului medical și asta pentru a nu le risca viața…..https://www.bzi.ro/apel-catre-ministerul-sanatatii-cadrele-medicale-iesene-cer-testerea-covid-19-peste-400-de-medici-infirmiere-si-asistente-nu-mai-vor-sa-mearga-acasa-3925539