MICUL GENIU… Mihnea, un copil talentat si cu rezultate exceptionale la învãtãturã, în clasa a V-a, la LMK Vaslui, stã de 4 sãptãmâni în casã. A respectat sfaturile autoritãtilor si ale pãrintilor, s-a protejat de coronavirus, astfel cã, în acest timp, a cãutat sã-si umple timpul liber cu preocupãri diverse. La un moment dat, Mihnea a simtit nevoia sã scrie un gen de eseu filozofic, despre care, citindu-l, nu ai spune cã e rodul mintii unui copil care abia desluseste sensurile vietii. Acel gen de extemporal despre viatã, despre sensurile existentei noastre pe acest Pãmânt, despre Dumnezeu, credintã si nasterea Universului, pe care doar geniile adevãrate îl pot compune. Cu emotie, tânãrul elev de clasa a V-a ne-a trimis aceastã lucrare de control în fata Vietii si, citind-o, am decis sã o publicãm.
„Opinia mea
În legãturã cu sensul suprem al
Vietii
Introducere:
Viata este un miracol. Noi, desi suntem în viatã, nu stim multe lucruri importante despre viatã. Putem explica cum organismul nostru se tine în viatã, dar nu putem explica ce este viata în sine. Este o fortã? Este un proces? Este o colectie de particule? Cum se face ca un lucru sã nu înteleagã propria lui existentã? Experimentul cu Mãrul lui Mary ne aratã cã ar trebui sã întelegem cel mai bine viata, deoarece o trãim. În experiment se propune o situatie ipotetica în care Mary este o fatã care nu a vãzut un mãr niciodatã, dar stie tot despre el, iar întrebarea este dacã Mary ar afla ceva nou dacã ar vedea mãrul. Noi trãim viata, deci ar trebui sã o cunoastem cel mai bine. Dar, totusi, desi întelegem cum ne functioneazã corpul, misterul cel mai mare este constiinta. Este viata un produs al interactionãrii unor particule, doar o iluzie, sau este ceva mai puternic, un suflet independent? Suntem noi un suflet cu un corp, sau un corp cu un suflet?
Cap 1.
Cum percepem noi
Viata
Pentru noi, viata este software-ul care ne tine în viatã si tot ce simtim, simtim în intervalul vietii. Totusi, nu putem spune cã ne simtim noi viata. Este un subiect tare complicat, deoarece, revenind la Mãrul lui Mary, nu avem de unde sti cum este sã nu trãiesti si, din „legea opusului”, cum îmi place mie sã o numesc, sau „principiul lui Yin si Yang”, dacã nu stim cum este sã nu trãiesti, nu putem sti cu adevãrat cum este sã trãiesti. Într-o lume fãrã întuneric, totul ar pãrea normal, dar ne trebuie întuneric pentru a întelege lumina. Deci suntem sortiti sã trãim fãrã sã stim cum, sau putem afla într-un alt mod?
Cap 2
De ce trãiesc?
Cine m-a creat?
Viata este un lucru tare complicat si, de aceea, pot rãsãri mai multe întrebãri din marea întrebare „Ce este Viata?”. O întrebare poate fi „Cum am fost creat?” sau „cum a fost viata creatã?”. Cele mai acceptate teorii sunt Crestinismul (cea mai acceptatã religie) si Teoria Selectiei Naturale a lui Charles Darwin. Avem, din nou, bãtãlia dintre stiintã si religie. Ambele se bazeazã pe dovezi serioase, însã se contrazic drastic. Ori existã un Dumnezeu, ori viata este o iluzie a interactiunii particulelor din corpul nostru. Avem problema precedentã: „Suntem un suflet cu un corp sau un corp cu un suflet?”. Si, desi eu personal cred în ambele teorii, va trebui sã le examinãm pe ambele, fãrã a le nega/a le corecta, însã sã le vedem consecintele.
Dumnezeu existã si
El ne-a creat
Aceastã teorie este mai elegantã, însã existã foarte multi oameni care neagã aceastã idee. Este mult mai bine sã spunem cã, atunci când vom muri, vom merge în Rai si cã este cineva care ne vegheazã, însã ce ar însemna asta? Avem douã cazuri mai mici si aici. Primul ar fi cã Dumnezeu a fãcut deja viitorul si acesta este ireductibil. Asta înseamnã cã tot ce facem noi este deja plãnuit, deci oricât de liberã pare decizia noastrã, aceasta nu este cu adevãrat asa liberã. Acest caz ar însemna cã noi suntem niste sclavi ai destinului. Al doilea caz ar fi cel în care noi avem decizii libere, iar Dumnezeu este judecãtorul deciziilor noastre. Asta ar însemna cã aceastã viatã este sansa noastrã de a ne arãta comportamentul. Asta ar însemna cã noi avem un suflet independent, care, deocamdatã, este limitat la forma noastrã fizicã. Deci, pânã la urmã, acest suflet ne reprezintã constiinta? Da si nu. Acest suflet ne este constiintã, deoarece este viata noastrã fãrã niciun alt adaos, dar totusi, constiinta noastrã nu poate fi toatã „capodoperã”, deoarece sufletul este doar un „cod” pentru corpul nostru – îi spune ce sã facã. Fãrã ochi nu putem fi 100% constienti deoarece o mare parte din modul în care percepem realitatea este legatã de vedere, deci, chiar si fãrã un lucru mic de pe corpul nostru, nu vom mai percepe realitatea în acelasi mod. O simplã schimbare a corpului este ca si cum ai pune niste ochelari pe constiintã, vede aceeasi realitate cu o perspectivã schimbatã de cea initialã. Constiinta nu se schimbã, dar felul în care percepe realitatea se schimbã. Asta ar însemna cã, doar atunci când suntem morti vom putea sã aflãm adevãrul, când constiinta este liberã, fãrã ochelari. În acest scenariu, moartea este momentul de iluminare. Acest mod este un mod frumos de a privi viata si moartea si este acceptat de majoritatea religiilor (deoarece în Crestinism mergem în Rai si învãtãm adevãrul, în Budism putem atinge Nirvana – starea iluminãrii maxime etc). Pentru orice om credincios, aceastã perspectivã asupra vietii si a mortii poate fi acceptatã.
Cap 3
La inceput a fost
Big Bang-ul,
Iar viata a apãrut
Mai târziu si spontan
Aceastã teorie poate fi combinatã cu cea precedentã, chiar dacã uneori se contrazic, însã acum ne vom axa doar pe aceastã teorie si nici alta. Se spune cã Big Bang-ul a fost acum 13 miliarde de ani, dar nu se stiu cauzele. Abia acum 3,8 miliarde de ani a apãrut viata (apropo, nu am copiat aceastã parte, deoarece stiam numerele de câtiva ani). Se spune cã viata a apãrut încet, încet, când meteoriti cu moleculele ce formeazã ADN-ul au bombardat primele oceane ale Terrei, iar, acolo, diferite interactionãri între particule ar fi creat ceea ce numim acum „viata”. Desi primele creaturi nu aveau „constiintã”, urmând aceastã teorie spunem cã constiinta a apãrut din evolutie. Dar, mai întâi, cum functioneazã evolutia? Ideea lui Charles Darwin este cã o specie evolueazã prin selectie naturalã. Dacã o specie de animale are un prãdãtor, animalele mai rapide vor supravietui, iar urmasii acestora vor fi si ei rapizi, deci specia a evoluat, însã acest caz este un caz extraordinar, deoarece astfel de schimbãri în specie se fac în milioane de ani. Asta înseamnã cã tot ce înseamnã constiintã nu este ceva foarte special, ci doar un produs al evolutiei: speciile cu o constiintã mai dezvoltatã, care îsi înteleg mai bine mediul de viatã, trãiesc mai mult, deci prosperã. Din pãcate, oamenii de stiintã au demonstrat cã acesta ar putea fi cazul si cu iubirea si cu fericirea, toate fiind de fapt lucruri care sã ne facã specia sã prospere, o parte importantã si complexã a sufletului nostru. Din nou, si în acest caz suntem niste sclavi ai evolutiei.
Cap 4
O altã perspectivã
La perceptia stiintificã
A constiintei
Dupã cum am discutat si mai devreme, Big Bang-ul a fost începutul expansiunii Universului, momentul începutului. Încã nu se stie exact de ce, însã sunt foarte multe teorii legate de aceastã teorie mare. Însã, o lege a Fizicii spune cã energia nu poate fi creatã sau distrusã. Si atunci, cum a putut Big Bang-ul sã se întâmple, din nimic sã aparã ceva? Existã unele particule subatomice, totusi, numite particule virtuale, care apar brusc împrumutând putinã energie din Univers, stau putin si se dezintegrazã, dând energia înapoi dupã ce nu au fãcut nimic. Aceste particule ne aratã faptul cã un lucru poate sã aparã din senin, respectând prima lege a termodinamicii (legea mentionatã anterior) doar dacã vor dispãrea fãrã sã facã nimic. Nimic nu s-a schimbat si este ca si cum acea particulã nici nu ar fi existat. Dacã Universul nostru a fãcut exact acelasi lucru si a apãrut din nimic, fãrã sã facã nimic si urmeazã sã devinã, mai târziu, nimic? Asta ar însemna cã, din nou, suntem niste „sclavi” ai Universului, fiind fortati sã devenim si noi, chiar si dacã am fi nemuritori, nimic.
Cap 5
Concluzia
În toate cazurile mentionate, noi tot suntem niste „sclavi” ai destinului, ai lui Dumnezeu, ai evolutiei sau ai Universului. Cum se face asta? Cum putem noi, o specie asa puternicã, care am ajuns sã domnim peste propria planetã si, poate, în Univers, sã domnim si galaxia, sã fim inferiori unui alt element? Poate asa este sã fie. În acest moment, nici nu mai conteazã adevãrul, pentru cã, oricum ar fi, am ajuns la aceeasi concluzie. Care ar fi, atunci, sensul vietii? Dupã aceste concluzii, am venit cu ideea cã sensul vietii este sã facem ceva remarcabil, care ne va schimba soarta, sã rupem lantul, dar sã si fim în armonie cu lucrurile superioare nouã. Sã devenim o specie cu adevãrat liberã, pentru a ne putea crea noi propriul destin, pentru a schimba balanta naturii si a deveni o specie cu adevãrat liberã.
– Mihnea”.
