PERFECT ADEVÃRAT Preasfintitul Pãrinte Episcop Ignatie a sãvârsit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopalã din Husi, în Duminica a V-a a Postului Mare. Înalt Prelatul a subliniat în cuvântul de învãtãturã: cã „Nimeni nu refuzã oferta puterii. Este ca un magnet. Privilegii fãrã îndatoriri. Putere fãrã responsabilitãti. Autoritate fãrã slujire”, atrãgând atentia asupra unei realitãti foarte dureroase, anume cã „atunci când Dumnezeu Se smereste, omul devine arogant”.
Chiar dacã pe unii îi deranjeazã cuvântul de învãtãturã a PS Ignatie, un prelat care iubeste pe Dumnezeu si Adevãrul Biblic mai mult decât pe sine, vom continua sã prezentãm aceste învãtãturi, pentru cã, nu-i asa, adevãrul supãrã si uneori … vindecã! Pentru acea parte micã de cititori care se vindecã si regãsesc calea Adevãrului si a Credintei, vom prezenta în continuare cuvintele de învãtãturã a PS Ignatie, Episcopul Husilor.
„Pasajul evanghelic (Marcu 10, 32-45) citit în cadrul Sfintei Liturghii ne dezvãluie o atitudine reprobabilã a apostolilor Iacov si Ioan fatã de atitudinea pe care Dumnezeu o are, întotdeauna, fatã de om. Ni se spune cã cei doi ucenici I-au cerut sã îi aseze pe unul de-a dreapta si unul de-a stânga Sa. Nici mãcar nu au adresat o rugãminte, ci li s-a pãrut cã li se cuvine. Atunci când vrem sã obtinem ceva, anumite privilegii, încercãm, pe cât ne stã în putintã, sã fim extrem de eleganti, sã avem o atitudine de smerenie, tocmai în ideea de a obtine ceea ce cerem. Cei doi ucenici nu L-au rugat pe Hristos. Au considerat, pur si simplu, cã li se cuvine sã cearã acest privilegiu. Paradoxul acestei atitudini iese si mai mult în evidentã dacã ne gândim la faptul cã ucenicii vin cu o asa propunere, am spune «ca nuca în perete», atunci când Hristos le vesteste cã El va fi rãstignit, batjocorit, calomniat de oameni, omorât, iar a treia zi va învia. Atunci când Dumnezeu Se smereste, când Se mãrturiseste nouã însine, spunându-ne cât de mult ne iubeste si cã Se jertfeste pentu noi, omul devine arogant. Fãrã a generaliza, întreaga istorie a umanitãtii cred cã poate fi cuprinsã în aceastã constatare. Cu cât Dumnezeu se smereste mai mult, cu atât omul devine mai arogant.”, a subliniat Episcopul Ignatie.
Conditia umanã ne spune cã nimeni nu fuge de putere
Totodatã, Pãrintele Episcop Ignatie a adus în discutie afirmatiile Sfântului Ioan Gurã de Aur despre paradoxul care se naste din atitudinea celor care cautã, cu orice pret, puterea: „«Nu te teme dar, iubite, cã îti pierzi onoarea dacã te smeresti. Dacã vrei sã fii mare, nu cãuta sã fii mare, si atunci vei fi mare. A face în alt fel înseamnã a fi mic». (Sfântul Ioan Gurã de Aur)
Conditia umanã ne spune cã nimeni nu fuge de putere. Tuturor ne place puterea. Nu o evitãm. Dacã ne iese în cale, o luãm în brate. Ne folosim de ea, indiferent pe ce palier al vietii sociale suntem. Foarte rar gãsesti pe cineva care sã refuze oferta puterii. Oricât de micã este ea, indiferent în ce slujire esti pus, dacã ai putinã putere simti cã ai valoare, cã poti sã îl domini pe cel de lângã tine. Cu cât functia este mai mare, cu atât setea de putere este la fel de mare. Viata ne învatã cã oamenii mici – caracterial vorbind – sunt cei care uzeazã si abuzeazã cel mai mult de putere. Se si spune: «dã-i unui om mic puterea si vei vedea de ce este în stare». Oamenii îmbãtati de putere, drogati de ea, îi desconsiderã permanent, îi ignorã si îi dispretuiesc pe cei mai mici decât ei. Sfântul Ioan Gurã de Aur are un cuvânt extraordinar legat de oamenii mici si mândri, care sunt îmbãtati de virusul puterii. Ne spune cã un om mândru -un om ahtiat dupã putere – este o adevãratã enigmã: «vrea sã fie slãvit de aceia pe care îi socoteste o nimica»”. Mai spune PS Ignatie.
„Omul prost întotdeauna abuzeazã de putere. Vrea sã suplineascã ceea ce îi lipseste.
„Aceastã tipologie a omului îmbãtat de putere, dornic cu orice pret de putere, asa cum, din pãcate, au fost si cei doi ucenici ai lui Hristos, ar trebui sã ne dea de gândit si nouã, slujitorilor Bisericii. Si pe noi ne paste aceastã dorintã de a stãpâni, de a domina. Întotdeauna mi se pare elocventã aceastã constatare: un profesor, când nu este extrem de bine pregãtit, devine autoritar. Se impune prin amenintãri la adresa elevilor sau a studentilor. Dacã este suficient de inteligent, reuseste sã acapareze atentia si sã îi electrizeze pe studenti sau pe elevi prin inteligenta sa. Inteligenta sa este unica formã de manifestare a autoritãtii sale de profesor.
Omul prost întotdeauna abuzeazã de putere. Vrea sã suplineascã ceea ce îi lipseste. Dacã nu are autoritatea inteligentei, a bunãtãtii, a generozitãtii, pune în loc puterea, dorinta de a-i umili de a-i zdrobi pe cei mai mici. Din pãcate, cred cã multi ne identificãm în aceastã tipologie a celor doi apostoli. Toti vrem privilegii, fãrã prea multe îndatoriri. La fel, dorim putere multã, dar fãrã responsabilitate. Cîti dintre noi nu suntem în felul acesta?” Cu cât urci într-o anumitã functie sau demnitate, cu atât responsabilitãtile cresc. Demnitatea în sine nu are nicio valoare fãrã slujire, fãrã constiinta responsabilitãtii si a îndatoririlor. Absolut niciuna”!”, a spus Înalt Prelatul Husilor.
„Când cineva ocupã o demnitate publicã si spune lucruri lipsite de inteligentã, la limita prostiei, stãm si îl ascultãm.”
La final, Pãrintele Episcop Ignatie a îndemnat la o atentie sporitã fatã de modul în care ne raportãm la anumite persoane, prin prisma pozitiilor publice pe care le ocupã:
„Ca sã ne dãm seama cã si noi suntem, cel putin la nivel mental, corupti de putere, ne putem gândi la urmãtoarea situatie. Dacã cineva ocupã o demnitate publicã si spune banalitãti, lucruri total nesemnificative, lipsite de inteligentã, la limita prostiei, stãm si îl ascultãm. Mimãm, ca si cum ar spune lucruri nemaiauzite, de profunzime. De fapt, suntem manipulati de functia pe care o detine, de pozitia socialã pe care o are.
Aceleasi lucruri, dacã le-ar spune un om simplu, care nu ocupã niciun fel de functie, nu l-ar lua nimeni în seamã. Ar spune cã este neserios, cã nu are niciun fel de consistentã intelectualã. Dacã am fi onesti, ar trebui sã nu validãm automat functia unui om prin tot ceea ce spune el. Dacã spune o blasfemie sau banalitate, asa sã rãmânã. Sã nu conteze cât de sus este din punct de vedere social. Contrastul ar trebui sã fie foarte bine pus în evidentã: cu cât esti mai sus si nu îti meriti acel loc, cu atât mai mult sã se vadã cã nu esti pregãtit din punct de vedere profesional. Din nefericire, un indiciu foarte clar cã un om este îmbãtat de putere este acesta, cã nu va avea smerenia sã spunã cã nu este pregãtit conform cerintelor postului. Atunci când existã o discrepantã între pregãtirea profesionalã si demnitatea pe care o ocupã cineva, acea persoanã se autodiscrediteazã. Devine culme a ridicolului.”, a încheiat Episcopul Ignatie, trimitând direct sãgeata Adevãrului Biblic cãtre cei care se autorecunosc în cei descrisi, fie demintari, fie prelati, fie simpli enoriasi care valideazã de cele mai multe ori în functii anumite persoane care devin imediat extrem de arogante, în functie de mãrimea… functiei!
