Bătrânii singuri și vulnerabili din orașul Galați, oameni care au peste 65 de ani și s-ar expune unui mare risc să iasă din case, au primit, astăzi (n.r. – vineri, 27 martie 2020), pachete cu alimente de bază și apă de la Primăria municipiului Galați. Cei care le-au dus sunt angajații Direcției de Asistență Socială a Primăriei Galați.
«Coşul conține ulei mălai, făină, mazăre, conserve, dar și alte produse, și, bineînţeles, apă»
De dimineață, de la depozitul Cantinei de Ajutior Social, reprezentanții Direcției de Asistență Socială a Primăriei Galați au început să încarce pachete cu mâncare și apă pentru bătrânii singuri și vulnerabili din oraş. „Acum le ducem (n.r. – pachetele) la cei de peste 65 de ani, cei care sunt categoria la risc, ca să nu iasă afară, sigur că da. Le ducem un coș minim, zicem noi, pentru aceşti bătrâni. Coşul conține ulei mălai, făină, mazăre, conserve, dar și alte produse, și, bineînţeles, apă”, a precizat Nicoleta Harţeganu, director Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Galați.
Unii bătrâni i-au întâmpinat cu lacrimi în ochi: „Este tare greu pentru noi“
După ce angajații Direcției, îmbrăcați în combinezoane, purtând măști și mănuși, au încărcat maşinile, au pornit către cei care aveau mare nevoie de aceste alimente. Unii bătrâni i-au întâmpinat cu lacrimi în ochi. „Așa ceva nu am mai pățit de când mă știu. Nu știu cum o să o scoatem la capăt și cu asta. Este tare greu pentru noi”, spunea o doamnă care mai avea un pic și împlinea 84 de ani. Și ea și alte câteva sute de bătrâni primesc gratuit aceste produse. „Rugămintea noastră este să nu ieșiți din case. Dacă aveți nevoie de ceva, vă rog frumos să sunați la Direcția de Asistență Socială”, le spuneau la plecare bătrânilor cei de la Primărie…..https://www.monitoruldegalati.ro/evenimente/batranii-singuri-din-galati-au-primit-alimente-si-apa-de-la-primarie.html