STATI ÎN CASE!… Imediat ce Ordonanta Militarã nr. 3 a intrat în vigoare, miercuri, la ora 12.00, vasluienii s-au speriat de prevederile actului normativ, asa cã au rãmas în case pentru restul zilei de miercuri. Joi dimineatã, însã, mai multi „întreprinzãtori” din Vaslui au realizat cã se pot plimba linistiti prin oras, având asupra lor declaratiile pe propria rãspundere, asa cã s-au umplut strãzile. Pe Traian, masinile au circulat ca în vremurile bune, barã la barã, în timp ce politia localã încerca sã-i legitimeze pe cei gãsiti pe stradã, toti cu documente legale, bine-mersi. Dacã în alte tãri restrictiile sunt atât de mari încât nu poti iesi la cumpãrãturi decât o singurã datã la trei-patru zile, la Vaslui lumea iese la cumpãrãturi ori de câte ori are chef, pentru cã Ordonanta Militarã nr. 3 nu precizeazã nimic de frecventa cu care poti iesi din casã pentru nevoile personale. În schimb, sunt prevãzute amenzi, iar Politia, Jandarmeria si Politia Localã nu au ezitat sã ia mãsuri, chiar începând cu 25 martie, amenzile din prima zi ajungând la 800 milioane lei vechi!
„Rugãm cetãtenii judetului Vaslui sã aibã în vedere prevederile ORDONANTEI MILITARE nr. 3 din 24.03.2020 privind mãsuri de prevenire a rãspândirii COVID – 19. De asemenea, puteti apela si numãrul de telefon – serviciu de permanentã al Directiei de Sãnãtate Publicã Vaslui, 0725/218.672, numãr la care cetãtenii din judetul Vaslui pot primi informatii legate de COVID – 19. În continuare, insistãm sã respectati mãsurile transmise de autoritãti si sã vã informati doar din surse oficiale!”, este mesajul Cancelariei Prefecturii Vaslui, în fata unei situatii care nu pare sã fie înteleasã de vasluieni. La Vaslui, primãria a cerut agentilor economici sã ia mãsuri pentru ca, în intervalul 11.00-13.00, în care persoanele de peste 65 de ani pot iesi din case, sã aibã prioritate la servire. „În conformitate cu prevederile Ordonantei Militare nr. 3/24.03.2020 privind mãsurile de prevenire a COVID-19, persoanelor peste 65 de ani le este permisã iesirea din domiciliu în intervalul orar 11.00 – 13.00 pentru aprovizionare cu alimente si produse igienico-sanitare. Rugãm agentii economici sã afiseze aceastã prevedere legalã si sã ia mãsuri pentru ca persoanele peste 65 de ani sã aibã prioritate la accesul în magazine în intervalul orar mentionat! Multumim tuturor celor care dau dovadã de întelegere în aceastã perioadã grea pentru toti!”, anuntã primarul Vasile Pavãl.
Precizãri de la Directia de Permise si Înmatriculãri auto: documentele care expirã acum rãmân valabile
Având în vedere situatia de urgentã în care ne aflãm, Directia Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor aduce la cunostinta cetãtenilor din judetul Vaslui – solicitanti ai serviciilor de permise/examinãri si înmatriculãri, urmãtoarele informatii de interes general:
„În conformitate cu prevederile art.14 din Decretul Presedintelui României nr. 195 din data de 16 martie 2020 privind instituirea stãrii de urgentã pe teritoriul României, se mentine valabilitatea documentelor eliberate de autoritãtile publice care expirã pe perioada stãrii de urgentã. În acest context, documentele eliberate de serviciile publice comunitare regim permise de conducere si înmatriculare a vehiculelor teritoriale, respectiv: permisele de conducere, autorizatiile de circulatie provizorie precum si dovezile înlocuitoare ale certificatelor de înmatriculare si permiselor de conducere care vor expira pe perioada stãrii de urgentã vor fi considerate valabile pe întreg teritoriul României, pânã la încetarea stãrii de urgentã. Cererile de preschimbare pot fi depuse într-un termen de 90 de zile de la data încetãrii stãrii de urgentã – conform dispozitiilor art.12 alin.(1) din Ordonanta Militarã nr. 3 din 24.03.2020. Aceleasi reglementãri se vor aplica si documentelor necesare operatiunilor de înmatriculare/ examinare/ preschimbare permis de conducere (ex. certificat de autenticitate, documentul emis de unitatea medicalã autorizatã – fisa medicalã, dosar scolarizare etc.) care vor expira pe perioada stãrii de urgentã”.
O razã de sperantã pentru medici si asistente
„În cursul acestei dimineti, în România au ajuns 45 de tone de echipamente medicale din Coreea de Sud, cu o aeronavã a NATO. Cele 100.000 de combinezoane de protectie, achizitionate de România, prin Oficiul National de Achizitii Centralizate si Inspectoratul General pentru Situatii de Urgentã, vor fi alocate în functie de nevoi, personalului medical din Ministerul Sãnãtãtii si echipajelor operative ale Ministerului Afacerilor Interne”, a anuntat, ieri, noul ministru al Sãnãtãtii, dr. Nelu Tãtaru. Asta înseamnã cã, în cel mai scurt timp, vor ajunge la unitãtile spitalicesti costume de protectie, pentru a evita si alte îmbolnãviri în sistemul medical.
Finantele Publice vasluiene, mesaj cãtre contribuabili: „Este nevoie de bani pentru functionarea statului român”
În aceastã perioadã dificilã pentru România, Agentia Nationalã de Administrare Fiscalã , prin subunitãtile din judetul Vaslui, a angrenat toate fortele sale în combaterea rãspândirii infectiei cu noul virus, dar mai ales pentru asigurarea functionãrii statului român si pentru îndeplinirea atributiilor prevãzute prin Ordonantele Militare nr. 1/2020 si 2/2020. Ca atare, subunitãtile ANAF din judet asigurã colectarea veniturilor bugetare si deruleazã procedurile de administrare fiscalã pentru ca bugetul statului sã fie permanent alimentat în vederea